Farul Constanta, primul club de fotbal care își propune atingerea neutralității climatice până în 2030

Clubul de fotbal Farul Constanța consideră schimbările climatice una dintre cele mai mari amenințări cu care se confruntă societate și a decis să sprijine eforturile Uniunii Europene de prevenire a acestora, propunându-și atingerea neutralității climatice până în 2030. 

„Preocupați de viitor și, totodată, conștienți de faptul că fiecare dintre noi putem contribui la îmbunătățirea situației climatice grave cu care ne confruntăm, clubul Farul Constanta își propune, printr-o viziune clară, ca în toate activitățile sale să atingă neutralitatea în privința emisiilor directe de gaze care produc efect de seră, până în anul 2030. Este o prioritate strategică pentru care vom elabora, împreună cu experți din domeniu, un plan de acțiune care să prevadă o tranziție necesară atingerii acestui obiectiv și investițiile necesare”, se arată într-un comunicat al clubului condus de Gheorghe Hagi și Gheorghe Popescu.

Clubul își propune să promoveze această inițiativă în relația cu suporterii, partenerii, sponsorii și subcontractorii.

Gheorghe Hagi, acționar Farul Constanța: „Pentru noi, viitorul a fost, este și va rămâne cuvântul de ordine. Lucrăm mult cu copiii, iar proiectul nostru este despre ei și despre viitorul lor și al nostru. Ne dorim cu toții o lume mai bună, iar pentru asta este esențial ca fiecare dintre noi să se implice. Vă asigur că împreună cu colegii din club și din Academie vom face tot ce depinde de noi pentru atingerea neutralității climatice până în 2030, mai ales că, din datele prezentate de experți, Constanța este una dintre cele mai expuse zone din România în cazul în care fenomenul încălzirii globale nu este stopat”.

Gheorghe Popescu, președinte Farul Constanța: „Din informațiile noastre, suntem primul club de prima ligă din lume care își propune acest obiectiv ambițios. Vom sugera UEFA și FIFA crearea unui grup de lucru în care cluburile să schimbe informații despre cum ar putea colabora în combaterea schimbărilor climatice. Este timpul să acționăm împreună pentru viitorul copiilor noștri. În ceea ce ne privește, vom adopta foarte curând măsuri concrete. De exemplu, în baza noastră de la Ovidiu va începe un prim proiect de producție de energie regenerabilă care să ne asigure o parte din consum și care să alimenteze și mașinile electrice la care vrem să trecem pentru transport”.

Citește și: Un nou studiu oferă speranțe: unele recife de corali se adaptează la schimbările climatice

spot_img

Ultimele știri