Condițiile meteo nefavorabile, mai ales în Asia, și tensiunile politice legate de criza din Ucraina ar putea să aducă instabilitate pe piețele alimentare din întreaga lume, potrivit Organizației ONU pentru alimentație și agricultură (FAO).
Într-o primă estimare, pentru 2014, publicată în raportul ”Perspectivele alimentației”, FAO situează producția mondială cerealieră la aproximativ 2.500 de tone, în scădere cu 2,4% în comparație cu 2013. Însă, potrivit analiștilor citați de FAO, deocamdată, nu există motive de îngrijorare”, scrie 20minutes.fr.
Pe ansamblu, în condiții normale, stocurile de cereale ar trebui să rămână însă la niveluri satisfăcătoare, iar producția de carne ar putea chiar să atingă un nivel-record în 2014.
În România, potrivit lui Daniel Constantin, Ministerul Agriculturii va atrage în 2014 fonduri europene de 2,9 miliarde de euro. Fondurile europene reprezintă principala sursă de finanțare pentru agricultură, ministerul atrăgând fonduri europene de 2,5 miliarde de euro în 2012 și de 2,7 miliarde de euro în 2013.
Tratăm cu deosebită atenție acest domeniu, pentru că agricultura cred că a mers bine și are un potențial de a merge foarte bine în continuare”, a spus Constantin.