Europarlamentari de la PNL, PSD si PD-L sustin interzicerea cianurii in minerit

Europarlamentarii romani Magor Csibi (PNL), Daciana Sarbu (PSD), Nicodim Bulzesc (PD-L) au adresat, joi, o scrisoare presedintelui Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, in care ii solicita acestuia sa puna cat mai repede pe ordinea de zi a plenului Camerei proiectul de lege privind interzicerea cianurii in minerit.

"In calitate de membri ai Comisiei pentru Mediu, Sanatate Publica si Siguranta Alimentara din cadrul Parlamentului European, dorim sa facem un apel pentru adoptarea inainte de 15 octombrie 2009, ultima zi de activitate din aceasta legislatura, a propunerii legislative de interzicere a cianurii in minerit initiata de senatorii Gheorghe Funar (PRM) si Peter Eckstein Kovacs (UDMR) (…)

Facem apel la sustinerea dumneavoastra, cunoscandu-va si pozitia de sustinere nemijlocita a acestui proiect de lege, rugandu-va sa sprijiniti trecerea pe ordinea de zi a propunerii legislative cat mai urgent, inainte de 15 octombrie 2008, chiar si in absenta raportului Comisiei de Industrie", se arata in scrisoarea semnata de cei trei europarlamentari.

Potrivit acestora, amanarea luarii unei decizii in privinta acestui proiect de lege nu are nici o justificare si "denota indiferenta fata de problemele semnalate de catre cetateni" "La nivel declarativ, majoritatea clasei politice sustine interzicerea cianurii, insa nimeni nu are curajul sa isi asume responsabilitatea adoptarii legii. Amanarea luarii unei decizii nu face altceva decat sa submineze increderea cetateanului in capacitatea autoritatilor statului de a-i apara drepturile si implicit dreptul constitutional la un mediu curat", se mai arata in documentul citat.

In scrisoare, cei trei membri ai Parlamentului European ii amintesc lui Bogdan Olteanu pasii pe care i-a urmat acest proiect de lege in Camera Deputatilor, sugerand ca vina principala apartine Comisiei de industrii. "Cu toate ca proiectul a fost depus de mai bine de un an, iar dezbaterea acestuia in plenul Camerei Deputatilor a avut loc in luna aprilie 2008, propunerea de lege a fost trimisa spre reexaminare Comisiei pentru Industrii si Servicii pe motiv ca amendamentele depuse anulau scopul initial de interzicere a cianurii in minerit.

Comisia de resort nu a mai facut niciun pas concret si blocheaza in continuare votul pe un raport final", se afirma in scrisoarea citata. Compania "Gabriel Resources/Rosia Montana Gold Corporation" intentioneaza sa deschida la Rosia Montana cea mai mare exploatare miniera a aurului din Europa. Studiile arata ca rezervele dovedite ale zacamantului de la Rosia Montana se ridica la 323 de tone de aur si peste 1.600 tone de argint. Proiectul de exploatare miniera bazata pe tehnologia cu cianuri folosit de companie a iscat insa proteste, iar autorizarile nu au fost obtinute.

spot_img

Ultimele știri