Energie solară de la Rompetrol pentru o școală din Năvodari

Rompetrol, prin programul său național de responsabilitate socială, “Împreună pentru fiecare”, a susținut realizarea unui sistem de iluminat în cadrul Școlii Grigore Moisil Năvodari, folosind panouri solare fotovoltaice. Valoarea sprijinului oferit a fost de 45.000 lei, se arată într-un comunicat al companiei.

Rompetrol este un contribuabil major la nivelul județului Constanța, cu un impact semnificativ, iar angajamentul nostru față de această zonă, în special față de orașul Năvodari, se traduce prin investiții tehnologice și programe de susținere a celor 3000 de angajati, dar și prin grija față de comunitate. Creșterea gradului de protecție a mediului înconjurător ramâne un obiectiv principal de business și din acest motiv investim și la nivel local în proiecte sustenabile de mediu, un exemplu fiind chiar această inițiativă care se adreseaza unui număr de peste 1100 de elevi și cadre didactice, și care are un impact semnificativ”, declară Sorin Graure, director general al Rompetrol Rafinare.

Proiectul Lumină pentru un viitor verde, selectat pentru implementare în 2013 și finalizat în luna martie, a presupus amplasarea pe clădirea școlii a unui sistem fotovoltaic cu o putere instalată în panouri de 5kWp și conectarea la un invertor on-grid care se va sincroniza la reteaua transportorului local de energie. Prin acest sistem, economiile realizate de școală depășesc 20.000 lei pe an.

Proiectul a presupus și activități de informare și conștientizare a elevilor, dar și a comunității locale, în ceea ce privește beneficiile înlocuirii energiei clasice cu energia solară, nepoluantă. În implementarea proiectului au fost implicați atât personal specializat, cât și voluntari: autorități locale, părinți, și peste 200 de elevi ai școlii.

Proiectul a presupus și activități de informare și conștientizare a elevilor, dar și a comunității locale, în ceea ce privește beneficiile înlocuirii energiei clasice cu energia solară, nepoluantă. În implementarea proiectului au fost implicați atât personal specializat, cât și voluntari: autorități locale, părinți, și peste 200 de elevi ai școlii.

Montarea sistemului de panouri fotovoltaice, dar și celelalte activități conexe reprezintă un real câștig pentru școala noastră – pentru elevi, prin activitățile educative realizate, dar și din punct de vedere administrativ, printr-o economie de 1700 lei pe lună la factura de electricitate. Parteneriatul dintre școală – primărie – Rompetrol demonstrează faptul că împreună putem contribui la îmbunătățirea calității mediului înconjurător și a comunității în ansamblul ei”, a spus Ligia Mangri, director școală.

spot_img

Ultimele știri