ECOTIC colectează jucării pentru a fi donate sau reciclate de Ziua Internațională a Bateriilor

Ziua Internațională a Bateriilor aduce în acest an o serie de acțiuni de reciclare, prin care ECOTIC BAT reamintește publicului larg traseul corect al bateriilor consumate, spre reciclare.

Astfel, ECOTIC și ECOTIC BAT în parteneriat cu DN1 Value Centre, Balotești, organizează în perioada 15 – 28 februarie o campanie de colectare a jucăriilor electrice uzate, acestea fiind obiectele care generează cele mai multe baterii consumate. Părinții sunt invitați împreună cu cei mici să aducă jucăriile electrice stricate de acasă pentru a fi reciclate, precum și pe cele încă funcționale pentru a fi donate. De asemenea, duminică, 20 februarie, în intervalul 11:00 – 12:30, în zona de food court, vor fi susținute de către echipa ECOTIC ateliere educative pe tema colectării separate a deșeurilor.

Bateriile fac parte din viața noastră de zi cu zi deoarece folosim din ce în ce mai multe echipamente portabile, care necesită această sursă de energie. Din păcate, anual, milioane de baterii portabile ajung la groapa de gunoi, eliberând substanțe nocive în sol și ulterior în pânza freatică, punând astfel în pericol sănătatea noastră, a tuturor. Predând spre reciclare bateriile uzate recuperăm metale care pot fi reutilizate: din 100 de kilograme de baterii putem recupera până la 65 kg de materii prime”, explică reprezentanții ECOTIC BAT, într-un comunicat.

Magazinele care comercializează baterii și acumulatori dețin recipiente de colectare dedicate deșeurilor de baterii. Vă invităm să identificați cel mai apropiat punct de colectare al bateriilor uzate portabile din cele peste cele 9070 din rețeaua ECOTIC BAT

ECOTIC BAT împlinește în acest an 10 ani de activitate în managementul deșeurilor de baterii și acumulatori uzați. În această perioadă, ECOTIC BAT a colectat și reciclat peste 3600 tone de baterii și acumulatori portabili, în numele a celor peste 360 de producători afiliați.

18 februarie este Ziua Internațională a Bateriilor.

Citește și: Ajutoare de 2,9 miliarde de euro pentru industria bateriilor, aprobate de Comisia Europeană

spot_img

Ultimele știri