EAT SMART. Cum combatem risipa alimentară cu ajutorul tehnologiei

O aplicație pentru smartphone și o pungă complet biodegradabilă, ce are în compoziție amidon (din porumb nemodificat genetic). Sunt două exemple prin care tehnologia ne poate ajuta să reducem risipa alimentară, respectiv, să diminuăm impactul acesteia asupra mediului. 

eat smart
foto: (de la stânga la dreapta) Adrian Moisa, manager Jetrun; Ioana Macoveiciuc, blogger Prințesa Urbană; Nadia Debs, cofondator Tummy

 

Cum vor creatorii aplicației Tummy să reducă risipa alimentară din restaurante

Nadia Debs, cofondatoarea Tummy, a povestit, în cadrul conferinței Eat Smart, că ideea pentru aplicație i-a venit dintr-o necesitate. Locuia în Danemarca și mama ei îi trimitea mâncare. Drumul dura două zile și, de multe ori, mâncarea se strica și ajungea la gunoi.

Acum, inițiatorii aplicației testează varianta beta în Piatra Neamț. Până acum, s-au înscris patru restaurante și s-au înregistrat în jur de 30 de comenzi. Tummy va fi lansată peste trei săpătpmâni și în București, spune Nadia. Pentru ca restaurantele să intre în baza de date a aplicației, nu se percepe o taxă.

„În urmă cu aproximativ un an, eu, împreună cu fratele meu și cu un prieten, ne-am gândit să rezolvăm problema risipei alimentare într-un mod sustenabil.”

Pentru a face asta, Nadia spune că au creat aplcația mobilă, prin care restaurantele își pot păstra surplusul alimentar preparat și utilizatorii pot să comande mâncare la un preț redus.

Cum funcționează aplicația

De exemplu, confondatoarea aplicației, restaurantului central i-au rămas trei porții de tocăniță. Cu o oră înainte de închidere, știe clar cantitatea rămasă și postează pe platforma noastră informația. Mâncarea va fi vândută la un preț redus. Prin intermediul aplicației, utilzatorul va ști ce restaurante sunt în program și la care restaurant să meargă să-și ridice mâncarea la preț redus.

„În felul acesta, restaurantul nu mai aruncă mâncarea, o monetizează, iar utilizatorul beneficiază de un discount.”

Plasticul din compost, o problemă pe care Jetrun vrea să o rezolve cu o pungă inovatoare

Una dintre metodele prin care poți folosi deșeurile alimentare este compostarea. După acest proces, rezultă un material care poate fi folosit ca pământ de flori. Problema este contaminarea cu plastic, după cum explică Adrian Moisa, manager Jetrun.

„Pentru compostare, trebuie să strângi numai deșeuri organice, fără niciun fel de plastic. Dacă apare plastic în el, vei contamina mai departe solul. Deci, trebuie să ai deșeuri 100% curate.”

Apoi, spune acesta, se pune următoarea problemă: în ce le colectezi?

„Dacă vrei să faci compostare acasă sau la nivel municipal, ai nevoie de acești saci din material plastic, să-i spunem, un material similar plasticului, care este complet biodegradabil.”

Chiar dacă comercializarea pugilor din plastic subțire cu mâner vor fi interzise de la 1 ianuarie 2019 în România, pungile foarte subțiri folosite pentru a pune fructe sau legume nu vor fi interzise, subliniază Moisa.

„În continuare, acele pungi foarte subțiri, care sunt și foarte greu de reciclat, tocmai din cauză că sunt subțiri, vor polua mediul. Încercăm cu firmele de reatil să înlocuim acele pungi, chiar dacă sunt mai scumpe. ”

Pungile BioBag, despre care vorbește Adrian Moisa, sunt confecționate dintr-un plastic produs de compania italiană Novamont, din polibutirat și amidon obținut din porumb nemodificat genetic.

Citește și: Eat Smart: Vișan, Ministerul Agriculturii: ”Nu cred că scumpirea alimentelor se va extinde”

spot_img

Ultimele știri