Drum verde pentru iubitorii muntelui

Proiectul turistic "Drumul Verde", finantat de World Wide Fund for Nature – WWF (Fondul Mondial pentru Natura), in cadrul programului ’’O Europa cu mai multa natura’’, a inceput sa bucure de aprecierea pasionatilor de drumetii montane.

Potrivit coordonatorul proiectului, Edith Pop, turistii romani si cei straini sunt interesati sa parcurga acest traseu montan, care se intinde intre satul Mara si Platoul Muntilor Gutai aflat la aproximativ 1.100 metri altitudine. Proiectul are drept scop dezvoltarea principalelor mecanisme care pot lucra in favoarea naturii si a omenilor, precum si protectia mediului si pastrarea traditiilor satului maramuresan.

"In doar trei luni, cateva mii de turisti au strabatut pe jos, cu autocarul sau caruta trasa de cai traseele inculse in Drumul Verde. Zona este absolut mirifica si se intinde din satul Mara pana la poalele Muntilor Gutai. Traseul trece prin patru sate, pe un drum de munte. Inainte de a ajunge la cabana Rachita, unde exista o ferma de vaci din rasa Bruna de Maramures, turistii beneficiaza de o masa in mijlocul naturii, oferita de pensiunile agroturistice. Majoritatea turistilor care ajung pe ’’Drumul Verde’’ opteaza pentru parcurgerea traseului cu caruta trasa de cai sau pe jos, mai putin cu masina. Chiar si acest lucru reprezinta o dovada de respect pentru natura", a spus Edith Pop.

Pentru a veni in sprijinul turistilor, autorii proiectului vor amplasa, in toamna acestui an, cate un panou indicator in fiecare localitate care face parte din proiectul ’’Drumul Verde’’, cu detalii despre traseu, posibilitati de cazare si masa, dar si detalii despre flora si fauna.

spot_img

Ultimele știri