Discutii la nivel inalt pe tema Chevron

Presedintele Traian Basescu l-a intalnit duminica, la Chicago, pe vicepresedintele companiei americane Chevron, Ian MacDonald, ocazia cu care au discutat pe marginea subiectul exploatarilor de gaze de sist in Romania, se arata intr-un comunicat al Administratiei Prezidentiale.

"Discutiile au facut referire si la insemnatatea transferului in Romania de experienta dobandita de compania Chevron in exploatarile de gaz de sist din Statele Unite, atat din punct de vedere al aspectelor de protectie a mediului, cat si din perspectiva contributiei la dezvoltarea Romaniei", informeaza comunicatul.

Reprezentantul companiei Chevron, care este si presedinte al nou-infiintatului Consiliului de Afaceri Romano-American (AMRO), a vorbit despre cooperarea bilaterala in domeniul noilor tehnologii de exploatare a resurselor energetice.

"Tema, de altfel, se regaseste si printre domeniile prioritare mentionate in cadrul Declaratiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI intre Romania si Statele Unite ale Americii, adoptata cu ocazia vizitei la Washington, in septembrie 2011, a domnului presedinte Traian Basescu", precizeaza comunicatul Presedintiei.

In intrevederea la care a fost prezent si Eric Stewart, secretarul executiv al Consiliului de Afaceri Romano-American, presedintele Basescu a spus ca recenta infiintare a AMRO, din care fac parte 12 companii multinationale cu sediul in SUA, este "de bun augur si poate avea un potential de stimulare a investitiilor americane in tara noastra si de promovare a imaginii Romaniei in mediile de afaceri si politic din America".

Moratoriu

Pe de alta parte, in perspectiva actualului guvern, problema exploatarii gazelor de sist este in stand-by.

Astfel, cabinetul Ponta isi propune, an programul de guvernare, sa instituie un moratoriu in ceea ce privește exploatarea gazelor de sist pana la finalizarea studiilor ce se afla in derulare la nivel european privind impactul asupra mediului.

In programul de guvernare, viitorul Executiv isi propune: "instituirea imediata a unui moratoriu privind exploatarea gazelor de sist pana la finalizarea studiilor ce se afla in derulare la nivel european privind impactul asupra mediului prin procedeul de frationare hidraulica".

Plumb: “Problema gazelor de sist este blocata in Romania”

La randul sau, ministrul Mediului si Padurilor, Rovana Plumb, a declarat ca “problema gazelor de sist, din punctul de vedere al exploatarii, este blocata in Romania. Mai bine zis este suspendata pana la sfarsitul anului, pentru ca nu poti emite un aviz de mediu fara sa ai toate datele necesare”.

Ea a precizat, raspunzand la intrebarea Green Report, ca “la nivelul UE este in discutie si se face o evaluare asupra exploatarii gazelor din sist prin metoda fracturarii hidraulice”.

Potrivit ministrului Mediului, Uniunea Europeana (UE) nu are deocamdata un studiu care sa ateste impactul de mediu al metodei fractionarii (fracturarii) hidraulice.

Rovana Plumb a precizat ca, in calitate de europarlamentar, a solicitat, inca de la inceputul anului, in cadrul Parlamentului European, sa se faca un asemenea studiu. In acelasi timp, reprezentantii CE au declarat ca vor tine cont de semnalele trase de europarlamentari.

Chevron, patru perimetre in Romania

Chevron detine in Romania un perimetru de explorare/exploatare a gazelor la Barlad si trei perimetre in judetul Constanta.

Guvernul a aprobat in martie trei acorduri petroliere de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare incheiate intre Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM) si Chevron, al doilea mare grup petrolier din SUA, pentru perimetrele din judetul Constanta, respectiv Vama Veche, Adamclisi si Costinesti.

Potrivit unui comunicat din 2 aprilie al Chevron, compania va derula in acest an doar lucrari de explorare prin tehnologii conventionale in judetul Vaslui, iar in judetul Constanta singura activitate planificata pentru 2012 vizeaza realizarea unui studiu de fizica a pamantului, dupa care grupul va decide daca va fora cu o sonda de explorare standard.

Gabriel Botezatu

spot_img

Ultimele știri