Celebrul naturalist britanic Sir David Attenborough conduce o campanie inițiată de grupuri de protejare a mediului pentru ca lumea să investească 500 de miliarde de dolari anual pentru a opri distrugerea naturii. În prezent, la nivel mondial, această sumă este de 80-90 miliarde de dolari pe an.
„Lumea noastră naturală se află acum sub o presiune mai mare ca oricând în istoria omenirii şi viitorul întregii planete – de care fiecare dintre noi depinde – este în pericol grav”, a declarat naturalistul britanic într-un comunicat. „Avem în continuare posibilitatea de a inversa pierderea catastrofală a biodiversităţii, însă timpul se scurge.”
Apelul de a redirecţiona finanţarea de la combustibilii fosili şi alte industrii poluante către conservarea naturii a fost lansat de grupul de mediu Flora & Fauna International şi este sprijinit de peste 130 de organizaţii.
David Attenborough, care a lansat recent un nou documentar „A Life on Our Planet” în care avertizează omenirea împotriva riscurilor pe care le prezintă dispariţia în masă a speciilor, a făcut apelul cu câteva ore înainte de un summit ONU ce vizează o acţiune de mobilizare pentru protejarea faunei sălbatice.
„Statele membre din Națiunile Unite trebuie să preia cotrolul pentru a depăși această criză și să pună finanțarea în mâinile celor care sunt cei mai în măsură să o folosească – organizațiile locale de conservare ”, a declarat Mark Rose, director executiv al Fauna & Flora International.
Comunitatea internaţională cheltuie anual circa 80-90 miliarde de dolari pentru acţiuni de conservare a naturii, însă studiile arată că sunt necesare sute de miliarde de dolari pentru a salva ecosistemele de la prăbuşire, notează Reuters.
Marea Britanie, Canada și alte țări s-au alăturat luni Uniunii Europene în angajamentul de a proteja 30% din pământurile și mările lor până în 2030. Oficialii ONU speră să obțină un acord amplu cu privire la aceste obiective în cadrul negocierilor pentru a stabili un nou pact global pentru biodiversitate care urmează să aibă loc în China în 2021.
Citește și:
„Extinction: The Facts”, un nou documentar al naturalistului David Attenborough
David Attenborough avertizează că a sosit ”momentul crizei” în ceea ce priveşte încălzirea globală