Tehnologia ajută, dar nu salvează. Educația construiește înțelegere, nu soluții rapide. Comunitățile cer timp, implicare și relații reale. Invitat în podcastul Green Report – Între legile naturii și legea bunului simț, biologul Alexandru Stermin vorbește despre limitele progresului, despre curiozitate, responsabilitate și despre cum putem trăi în orașe fără să pierdem legătura cu natura.
Alexandru Stermin este biolog, cercetător și profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Activitatea sa se situează la intersecția dintre cercetare, educație și comunicare științifică.
Într-un dialog purtat în cadrul podcastului Green Report, acesta vorbește despre felul în care deciziile legate de tehnologie, educație și organizarea comunităților produc efecte pe termen lung asupra relației dintre oameni și mediul în care trăiesc.
Tehnologia ajută, dar nu salvează
Discuția despre tehnologie se mută de la anxietate la potențialul ei real în cercetare și protecția mediului.
Întrebarea-cheie este dacă tehnologia accelerează soluțiile sau amână responsabilitatea.
Alexandru Stermin spune că „tehnologia ne ajută”, dar avertizează asupra unei confuzii periculoase: „Este important să nu credem că tehnologia ne salvează”, subliniază biologul.
Ideea salvării tehnologice creează o narațiune confortabilă. Oamenii cred că pot continua consumul excesiv, așteptând „o chestie tehnologică” care va repara totul.
Această poveste „ne minte” și ne face să credem că nu trebuie să facem nimic acum, explică Stermin.
În această logică, tehnologia trebuie văzută ca instrument, nu ca salvator.
Moderatoarea podcastului, Raluca Fișer, atrage atenția asupra tendinței de a domestici totul. Oamenii au încercat să îmblânzească animalele, natura și acum tehnologia.
Riscul este reluarea rolului de creator atotputernic.
„Nu trebuie să îmblânzim lumea”, spune Stermin. „Trebuie să învățăm să trăim în lume și în natură.”
Natura nu se răzbună, ci se adaptează. Schimbările climatice sunt expresia unor procese naturale accelerate de activitatea umană. Omul este parte din acest ecosistem, nu observator exterior.
Tehnologia accelerează și percepția timpului. „Astăzi este ianuarie, mâine este decembrie”, spune Fișer, descriind senzația de viteză continuă.
Această viteză pune presiune pe capacitatea umană de adaptare.
Biologul leagă această problemă de consum și educație. Curiozitatea actuală este adesea orientată spre acumulare, nu spre înțelegere.
„Avem nevoie de o altă formă de curiozitate”, subliniază acesta.
Cum se cultivă curiozitatea într-o lume cu atenție fragmentată
În mediul universitar, schimbarea este deja vizibilă. Studenții au „o perioadă de atenție mult mai scurtă”.
Aceasta este modelată de ritmul rapid al platformelor digitale.
„Ți-a fost întins cârligul, ți-e dată recompensa”, descrie biologul acest mecanism.
În acest context, predarea devine un exercițiu de răbdare. Stermin spune că încearcă „să lărgesc această fereastră de atenție”.
Uneori, cursurile se desfășoară fără pauză, timp de o oră și jumătate.
Prezența studenților rămâne voluntară. Unii obosesc sau adorm, dar continuă să vină.
„Au venit la un curs care nu era obligatoriu”, subliniază biologul.
Pentru Stermin, cheia este tipul de întrebări puse. Acesta urmărește să ajungă „într-un punct unde există întrebări fără răspuns”.
Aceste întrebări solicită gândirea, nu memoria.
Există întrebări care „cad când primesc răspuns”. Și există întrebări care „stau în picioare indiferent de răspuns”.
Curiozitatea actuală este orientată spre soluții rapide.
Stermin consideră că trebuie cultivată curiozitatea pentru întrebările fără răspuns. „Îi seducem în lumea întrebărilor fără răspuns”, explică acesta.
Exemplele vin din biologie. Dezvoltarea inimii umane repetă etape din evoluția animalelor.
„În viața noastră, la un moment dat, avem o inimă de broască”, spune Stermin.
Această constatare ridică întrebări despre identitate. Cine suntem în relație cu animalele din care am evoluat?
Întrebările nu oferă concluzii, dar creează legături profunde.
La finalul cursurilor, Stermin lasă studenții cu direcții, nu cu răspunsuri.
„Trebuie să-i ducem în locul întrebărilor nesfârșite”, spune acesta. Acolo începe, de fapt, gândirea.
Cum se cultivă dragostea pentru natură la copii
Când discuția ajunge la copii, accentul se mută pe experiențele directe. Relația cu natura se formează devreme, prin gesturi simple, observație și contact nemijlocit.
Primul pas este contactul direct.
Copiii trebuie scoși afară și puși în fața plantelor, copacilor și insectelor. Li se poate vorbi despre nevoile copacilor și despre ciclurile plantelor.
Gesturile mici contează. Udarea florilor, plantarea unei semințe sau îngrijirea unui ghiveci creează atașament.
„Exact asta trebuie să facem cu copiii în relație cu natura”, explică biologul.
Stermin povestește că a crescut roșii pe balcon, pornind „dintr-o singură sămânță”.
Această experiență creează mirare și curiozitate. „Mi se pare incredibil că totul se întâmplă într-un ghiveci”, spune acesta.
Problemele apar în spațiul comunitar. În proiectul „Roaba de Cultură”, copiii se cațără în copaci și rup crengile. Încercările de a explica de ce este greșit pentru natură acest comportament sunt adesea respinse de adulți.
Raluca Fișer descrie dificultatea educației colective. „Un copil nu mai este crescut un sat”. Intervenția din exterior este adesea percepută ca intruziune.
În fața acestor limite, strategia se schimbă. Stermin spune că nu poate muta „bolovanul”, ci doar să-l clintească puțin. Accentul cade pe copiii și adulții deschiși.
Există profesori care explică natura ca sistem viu. Unii le spun copiilor că „avem un strămoș comun cu copacul”. Această abordare creează empatie și responsabilitate.
Biologul consideră că energia trebuie investită acolo unde există deschidere. „Există un teren fertil”, spune acesta, unde semințele pot fi cultivate.
Educația pentru natură nu promite victorii spectaculoase.
Stermin exemplifică prin diferența dintre mit și legendă. Miturile prind pentru că sunt mai aproape de existența umană decât legendele, în care binele învinge întotdeauna.
„În mituri, eroul moare, dar nu lasă răul să câștige.” Aceasta este, în viziunea sa, miza educației.
Nu victoria binelui, ci refuzul constant de a lăsa răul să învingă.
Comunitățile ca formă de iubire și ecologia trăită în orașe
Când discuția ajunge la comunități, apare întrebarea legată de felul în care oamenii mai pot construi relații durabile. În lipsa implicării și a timpului investit, aceste legături devin tot mai greu de menținut.
Alexandru Stermin spune „comunitățile sunt o formă de iubire”. Acestea nu funcționează pe putere sau dominație, ci pe relație și cooperare.
„Oamenii merg împreună înainte”, explică biologul, căutând o formă de simbioză.
Iubirea comunitară presupune însă implicare. „Comunitatea trebuie creată ca să existe”, subliniază Stermin. Aceasta înseamnă timp, energie și efort constant.
Când această investiție lipsește, nevoia de comunitate nu dispare. Ea este preluată și exploatată în alte direcții.
Stermin avertizează asupra riscului manipulării și radicalizării sociale.
„Dacă noi nu facem nimic pentru comunități, o vor face alții”, spune biologul. Aceștia pot folosi comunitățile „împotriva noastră, în favoarea lor”.
Omul rămâne un „animal politic”, subliniază Stermin. Nevoia de a trăi în comunități este constantă. Răspunsul este implicarea conștientă, prin programe și relații reale.
Comparând cu unele comunități indigene din Brazilia, diferența majoră este timpul. Acolo, viața este organizată într-un timp ciclic, dictat de natură.
„Lucrurile se repetă”, iar schimbarea radicală nu este așteptată, spune biologul.
În societatea modernă, timpul este liniar. Oamenii cred că pot decide viitorul și accelera schimbarea. Această diferență creează tensiuni culturale și ecologice.
Stermin propune o soluție de mijloc. Nu întoarcerea la trecut, ci aducerea timpului naturii în viața urbană.
„Să ieșim din timpul liniar, din când în când”,
spune acesta.
Orașele pot integra acest ritm prin gesturi simple. Hrănitori pentru păsări toamna și iarna. Flori pentru polenizatori primăvara. Vara, apa devine esențială. „Putem pune scăldători pentru păsări”, explică biologul.
Iar ciclul reîncepe odată cu schimbarea anotimpurilor.
Aceste acțiuni creează conștientizare. Ele arată că „nu suntem singuri în oraș”. În același timp, susțin adaptarea și reziliența climatică.
Din aceste practici pot apărea comunități urbane funcționale. Nu construite pe ideologie, ci pe relația directă cu natura. Aceasta este, în viziunea lui Stermin, forma de oraș ideal.
Cum arată orașul ideal, integrat în natură
Orașul ideal este descris ca un spațiu în care natura nu este decor, ci infrastructură funcțională. Alexandru Stermin propune un model urban construit pe interconectare ecologică.
Pentru biolog, parcurile mari, izolate, nu sunt suficiente. Acesta vorbește despre „fâșii verzi interconectate, ca vasele de sânge din corp”.
Conectarea crește valoarea ecologică mai mult decât suprafața. „Nu contează neapărat cât de mare e zona verde”, explică Stermin.
Contează modul în care aceste zone sunt legate între ele. Culoarele verzi trebuie conectate și cu exteriorul orașului. În acest fel, orașul devine parte din natură. Nu un spațiu separat, ci un ecosistem integrat.
Fișer amintește principiul urban „3-3-3”. Să vezi trei copaci din locuință. Să ai acces rapid la o zonă verde. Această expunere constantă influențează sănătatea.
„Natura este esențială pentru sănătatea noastră psihică și fizică”, afirmă biologul.
Studii realizate în spitale indică diferențe clare de recuperare. Pacienții cu vedere spre spații verzi se recuperează mai repede. În unele state, natura este tratată ca intervenție medicală. În Canada, medicii pot prescrie acces la parcuri naturale.
Vizitele sunt decontate de sistemul public de sănătate.
Dincolo de infrastructură, contează relația zilnică cu natura. Conexiunea începe prin observare.
„Nu trebuie să vorbim cu copacul, ci să-l vedem”, spune Stermin.
Această atenție schimbă raportarea la timp. Oamenii observă frunzele, mugurii și regenerarea. Biologul folosește o metaforă literară. Nu putem trăi ca într-un roman fără copaci, păsări sau râuri.
Orașul ideal este cel în care natura reapare în povestea vieții cotidiene.
VEZI AICI PODCASTUL:
CITIȚI ȘI:
Podcast Green Report: „Omul nu a căzut din paradis, ci din junglă” – Alexandru Stermin
Ce înseamnă un stil de viață ecologic: definiție, reguli, inițiative și exemple concrete
