CSR: ”Lumea prin culoare și sunet” are 9 câștigători

Fundația Orange România i-a desemnat astăzi pe cei 9  câștigători ai programului de finanțare „Lumea prin culoare și sunet”, ediția 2014. Cu un buget total în valoare de 357.724 de euro, fondul „Lumea prin culoare și sunet” oferă proiectelor câștigătoare ale acestei ediții finanțări de până la 50.000 de euro. Proiectele vor fi implementate în perioada mai 2014 – iulie 2015. Anul trecut au beneficiat direct de proiectele fundației 22.000 de persoane.

Câștigătorii din acest an sunt organizații solide ce vor implementa proiecte complexe și inovatoare care vor veni în sprijinul persoanelor cu dizabilități de auz sau de văz. Suntem încrezători că proiectele selectate prin programul de finanțare al Fundației Orange vor aduce o contribuție importantă la îmbunătățirea vieții acestor persoane, ajutându-le să se integreze în societate”, a declarat Dana Deac, președintele Consiliului Director al Fundației Orange.

Cei 9 câștigători ai programului „Lumea prin culoare și sunet” sunt: Organizația Salvați Copiii, Fundația pentru Educație și Dezvoltare MediaPro, Muzeul Național de Artă al României, Asociația Junior Achievement România, Asociația Audiosofia, Fundația Sense International, Liceul Special Moldova Târgu Frumos, Asociația Young Goldfish, Asociația pentru Dezvoltare Urbană.

Consiliul Director al Fundației Orange este format din: Dana Deac, Cristiana Stoica, Mary-Lisa Durban, Gérard de Maupeou, Ionuț Sibian, Mirela Bosoi, Veronica Dogaru.

Despre Fundația Orange

Fundația Orange România este o organizație non-guvernamentală care se implică în viața comunității prin realizarea de proiecte filantropice menite să aducă schimbări pozitive în viața persoanelor dezavantajate. Împreună cu instituții și organizații non-guvernamentale specializate, Fundația Orange dezvoltă proiecte de educație, cultură, sănătate și integrare socială în beneficiul  persoanelor cu dizabilități de auz și/sau de vedere.

spot_img

Ultimele știri