Crește numărul companiilor și ONG-urilor care se alătură Angajamentului pentru Mediu, un demers al comunității de afaceri din România

La doar o lună de la lansare, Angajamentul pentru Mediu, primul demers care reunește comunitatea de business din România în asumarea unui viitor sustenabil, a atras 50 de membri din toate industriile, de la bănci sau companii de construcții sau retail, până la companii din domeniul farmaceutic sau sectorul alimentar.

„Ne bucură interesul mare al comunității de business, care a răspuns foarte rapid la această inițiativă, ceea ce ne arată că există o mare disponibilitate pentru colaborare în vederea identificării de soluții la teme importante aflate pe agenda lumii în care trăim, precum încălzirea globală și reducerea amprentei de carbon. Angajamentul pentru Mediu a fost adoptat atât de companii care au implementat deja practici și standarde menite să contribuie la un mediu mai curat și doresc ca astfel să inspire și să participe la un efort comun, cât și de companii tinere, care își propun să dezvolte business-uri responsabile”, a declarat Tudor Manea, CEO eMAG.

Principiile Angajamentului pentru mediu au fost adoptate deja de 50 de membri:

  • 11 microîntreprinderi,
  • 13 întreprinderi mici,
  • 7 întreprinderi mijlocii
  • 17 companii mari
  • 2 ONG-uri.

Organizațiile participante la acest demers sunt active în domenii precum domeniul bancar, farmaceutic, retail, sectorul imobiliar, construcții, marketing și comunicare sau alimentar.

Prin aderare, companiile din comunitate parcurg următoarele etape: își calculează amprenta de carbon, iau măsuri pentru a reduce amprenta de carbon și pentru a compensa emisiile care nu au putut fi evitate, în mod voluntar, dacă își doresc să ajungă mai repede la net zero, publică un raport de activitate nonfinanciar și aderă la o inițiativă globală cu un obiectiv similar.

Platforma Angajament pentru Mediu, www.angajamentpentrumediu.ro, poate fi accesată oricând, de către orice companie care își propune să definească un plan de acțiuni concrete pentru a diminua cantitatea de emisii de dioxid de carbon pe care le produce și a beneficia de instrumente care să le susțină în acest demers.

spot_img

Ultimele știri