Construcţia celei de-a treia pistă a aeroportului Heathrow, declarată ilegală din cauza schimbărilor climatice

Planurile pentru o a treia pistă pe aeroportul Heathrow din Londra au fost declarate ilegale de către Curtea de Apel, deoarece miniștrii nu au luat în considerare în mod adecvat angajamentele guvernului de a combate criza climatică.

Hotărârea este o lovitură majoră pentru proiect, într-un moment în care îngrijorarea publică cu privire la situațiile de urgență climatică crește rapid, iar guvernul a stabilit o țintă în ceea ce privește emisiile zero până în 2050. Primul ministru, Boris Johnson, ar putea folosi hotărârea ca să abandoneze proiectul sau guvernul ar putea întocmi un nou document de politici pentru aprobarea pistei.

Parlamentul britanic a aprobat planul în 2018, fapt care a atras critici din partea grupurilor de mediu care spun că proiectul intră în conflict cu angajamentele Marii Britanii de a combate încălzirea globală. Localnici se plâng și de zgomot, de poluare și de congestia crescută.

Conducerea aeroportului Heathrow a declarat că va ataca decizia.

Primarul Londrei, Sadiq Khan, un alt adversar de mult timp al proiectului, a descris decizia ca fiind o victorie pentru generațiile viitoare.

„Guvernul trebuie să vadă în sfârșit sensul și să abandoneze planurile pentru o a treia pistă la Heathrow”, a spus Khan. „Ne confruntăm într-adevăr cu o situație de urgență climatică și a venit momentul în care guvernul a început să ia măsuri pentru a rezolva acest lucru”.

De asemenea, premierul Boris Johnson s-a opus pistei, spunând în 2015 că va „sta întins în fața acestor buldozere și va opri construcția”. Heathrow este deja unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi din lume, cu 80 de milioane de pasageri pe an. A treia pistă, a cărei construcţie ar costa 14 miliarde lire sterline, ar putea fi construită până în 2028 și ar aduce încă 700 de avioane pe zi și o creștere mare a emisiilor de carbon.

Johnson ar căuta un pretext pentru a retrage sprijinul pentru pistă suplimentară și ar putea argumenta ca oraşul Birmingham să ofere o capacitate sporită de aeroport pentru Londra, având în vedere că timpul de călătorie cu trenul va fi redus.

Hotărârea instanței este prima hotărâre majoră din lume care se întemeiază pe Acordul de la Paris privind climatul și poate avea un impact atât în ​​Marea Britanie, cât și pe glob, prin crearea unui precedent împotriva altor proiecte cu conținut ridicat de carbon.

spot_img

Ultimele știri