Comisia Europeană, sesizată cu privire la proiectele hidroelectrice distructive din România

Asociația Bankwatch România a depus o plângere la Comisia Europeană, solicitând anularea Ordonanței de Urgență a Guvernului României, care dă undă verde unor proiecte hidroelectrice pe care activiștii le consideră distructive și despre care spun că încalcă trei directive ale Uniunii Europene.

Proiectele hidro ar afecta două parcuri naționale și douăzeci de situri Natura 2000 și au fost exceptate de la cerințele de evaluare a impactului asupra mediului în decembrie 2022. Mai multe dintre aceste proiecte au fost deja declarate ilegale de către instanțe de judecată din România, astfel încât OUG-ul în discuție este încă o încercare de legalizare a acestora, reamintesc activiștii într-un comunicat de presă.

Compania de stat Hidroelectrica încearcă să construiască o serie de centrale hidroelectrice de mai multe decenii. Toate proiectele care fac obiectul Ordonanței de Urgență au o vechime între 20 și 45 de ani, iar Parlamentul și Guvernul au încercat să le reînvie în ultimii ani.

Ordonanța de Urgență a intrat în vigoare la 14 decembrie 2022 și, deși nu a fost încă aprobată ca lege de către Parlament, a produs efecte juridice imediat după adoptare. Deja în martie 2023, Ministerul Mediului din România a exceptat șase dintre cele nouă hidrocentrale de la obligația de a aplica întocmai procedura de evaluare a impactului asupra mediului prevăzută de Legea 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului.

Guvernul intenționa să utilizeze fondurile publice UE pentru aceste proiecte, prin capitolul REPowerEU din PNRR transmis la 30 aprilie Comisiei Europene, fapt care contravine normelor UE pentru a se asigura că proiectele de redresare îndeplinesc așa-numitele criterii DNSH, respectiv de „a nu prejudicia în mod semnificativ”. Acest plan se află în prezent într-un impas, însă Bankwatch România susține că exceptarea unor astfel de proiecte de la obligația de a efectua o evaluare a impactului asupra mediului este permisă numai în circumstanțe excepționale și clar definite.

Potrivit asociației, Guvernul argumentează vag că ordonanța este necesară din cauza „securității energetice”, fără a detalia ce cantitate de electricitate lipsește în comparație cu ceea ce este necesar, în ce interval de timp, de ce exact acele proiecte sunt cele necesare și nu altele, de ce aplicarea procedurii de evaluare a impactului de mediu ar afecta negativ acest obiectiv și de ce securitatea energetică nu ar putea fi realizată prin alte mijloace. Nu explică exact care este urgența, nici când se așteaptă ca aceste proiecte să fie puse în funcțiune și să contribuie la remedierea situației.

„Aceste proiecte nu au alt loc decât în manualele de istorie; ele nu și au dovedit valoarea în toți acești zeci de ani de când se discută despre ele. Dacă guvernul ar fi fost sincer cu privire la asigurarea aprovizionării cu electricitate, ar fi trebuit să acorde prioritate măsurilor care pot face diferența mult mai rapid, cum ar fi economiile de energie și instalarea de pompe de căldură sau panouri fotovoltaice pe locuințe, precum și proiecte la scară industrială cu impact redus de mediu. Este greu de crezut că cineva ar alege cu bună știință să distrugă natura, când avem atâta nevoie de ea pentru asigurarea apei, a alimentelor și a stabilității climei”, a declarat Ioana Ciută, Bankwatch România.

Comisia Europeană a inițiat deja o procedură de infringement împotriva României în 2015 pentru proiecte hidro mici construite în zone protejate, dar aceasta nu a fost încă finalizată. Potențialul de distrugere al actualei ordonanțe de urgență ar trebui să încurajeze Comisia să accelereze acest caz. Bankwatch România se așteaptă ca o anchetă privind Ordonanța de Urgență 175/2022 să fie deschisă de către Comisie cât mai curând posibil.

Citește și: CCR blochează construcția de microhidrocentrale în ariile protejate. Legea Zamfir e neconstituțională!  

PSD a găsit soluția pentru reluarea amenajării hidrocentralelor în zone aflate sub protecție

VIDEO Instanța anulează construirea unei hidrocentrale în Parcul Național Defileul Jiului

spot_img

Ultimele știri