Cladirile si masinile viitorului vor fi imbracate in captatoare solare

Cladirile vor putea fi imbracate, in curand, integral in folii si panouri solare, inclusiv ferestrele, devenind astfel generatori de energie, anunta “Daily Telegraph”.

Acest lucru va putea fi posibil multumita unei noi tehnologii pe baza de celule solare transparente, de captare a energiei verzi, care va fi disponibila in circa cinci ani.

Ideea apartine profesorului britanic Chris Binns, de la Universitatea Leicester. Potrivit acestuia, tehnologia consta intr-o folie transparenta ce poate fi lipita pe ferestrele si peretii de sticla ai unei cladiri, care va fi capabila astfel sa genereze electricitate.

In ce priveste cladirile cu pereti din materiale opace, acestea pot fi imbracate in panouri solare asemanatoare celor care se fixeaza pe acoperisuri. Folia de captare a energiei solare este o inventie finantata de compania norvegiana EnSol AS, care a anuntat ca aceasta va fi scoasa la vanzare pana in 2016.

Tehnologia va putea fi folosita si la automobile, a explicat Binns. Foliile transparente de captare a energiei de la soare vor putea fi lipite si pe acoperisurile masinilor electrice pentru incarcarea bateriilor acestora.

Sorina Covrig
Foto: newscientist.com

spot_img

Ultimele știri