China neaga ca este cel mai mare consumator de energie din lume

China respinge aprecierea Agentiei Internationale a Energiei (AIE) potrivit careia statul a devenit anul trecut cel mai mare consumator de energie al lumii, devansand SUA, transmite AFP, citat de Mediafax.

Financial Times si Wall Street Journal au titrat marti, citand un oficial al AIE, ca anul trecut China a depasit SUA, devenind, mai rapid decat s-a crezut, cel mai mare consumator de energie din lume.

Statul asiatic ar fi consumat o cantitate de energie echivalenta cu 2,252 miliarde de tone de petrol, cu aproximativ 4% mai mult decat Statele Unite, potrivit AIE.

"In anul 2000, Statele Unite au consumat de doua ori mai multa energie decat China. Acum, China utilizeaza mai multa energie. SUA a ajuns la un anumit grad de saturatie, insa face eforturi mari, mai ales incepand cu 2005, pentru a folosi energie intr-un mod mai eficient", a declarat economistul sef al agentiei, Fatih Birol.

AIE a subliniat ca datele sunt preliminare, dar tendinta este definitiva. In China, insa, un oficial al Administratiei pentru Energie a afirmat ca cifrele AIE privind consumul de energie al statului asiatic "nu sunt de incredere".

Anul trecut, inaintea summitului de la Copenhaga privind modificarile climatice, Beijingul a anuntat ca vrea sa urmeze o politica de ameliorare a eficientei energetice si sa diminueze emisiile de carbon, raportate la Produsul Intern Brut, cu 40-45% pana in 2020, comparativ cu 2005.
China a preluat in 2007, de la SUA, postura de cel mai mare poluator cu dioxid de carbon.
 

spot_img

Ultimele știri