”Chasing Ice” va rula și în Timișoara

Guerilla Verde va ajunge mâine în Timișoara. Cu această ocazie va putea fi vizionat, în premieră pentru Timișoara, filmul documentar ”Chasing Ice”- Goana după gheață. Câștigător a peste 30 de premii la festivalurile internaționale de film din întreaga lume, cum ar fi Sundance Film Festival, Chasing Ice este un experiment al unuia dintre cei mai apreciați fotografi de mediu, James Balog, care surprinde, pe o perioadă de mai mulți ani, topirea ghețarilor.

Imaginile sunt bântuitor de frumoase, înregistrările video comprimă ani în secunde și arată milenari munți de gheață dispărând într-un ritm îngrijorător. Programul include proiecția filmului urmată de dezbateri în prezența invitaților, parteneri locali ai proiectului, APM Timiș. Proiecțiile vor avea loc la Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului (15.00-16.30), Colegiului Tehnic „Henri Coanda” Timișoara (12.30-14.00), Colegiul Tehnic Electrotimiș (10.30-12.00).

În perioada 24 martie – 13 mai, Guerilla Verde se va opri în școlile și universitățile din București, Brașov, Ploiești, Sibiu, Iași, Timișoara și Cluj. Anul acesta, peste 60 de unități de învățământ și-au dorit sa fie gazda caravanei, fapt pentru care organizatorii nu vor putea fi prezenți fizic la toate evenimentele, însă vor pune la dispoziția celor interesați materialele necesare organizării proiecțiilor. Și în această editie intrarea va fi liberă, iar participanții vor avea ocazia să se întâlnească cu reprezentanți ai organizațiilor de mediu, recunoscute în România, care își vor prezenta programele de voluntariat pe care le au în derulare.

Cu fiecare nouă întâlnire pe care o avem cu tinerii, observăm că sunt un public din ce în ce mai informat și conștient de importanța reciclării sau a comportamentului responsabil față de mediul înconjurător. De asemenea, deschiderea și susținerea din partea autorităților, a partenerilor, dar și  numărul mare de invitații primite și în acest an, ne arată că filmul poate fi o modalitate eficientă de stabilire a dialogului cu generația tânără, și nu numai”, declară Nicoleta Talpeș, organizatorul caravanei Guerilla Verde.

Raiffeisen Bank susține comunitățile în care este prezentă investind în educație, protecția mediului – în special a celui urban -, în promovarea sportului, ca stil de viața sănătos dar și în arta și cultură sau proiecte sociale. Guerilla Verde este o oportunitate foarte bună pentru noi de a combina educația cu protecția mediului, pentru a obține astfel implicare comunitară din partea tinerilor și creșterea gradului de conștientizare a cetățenilor față de consecințele actualului stil de viața”, declară Suzana Gras, Ofițer Comunicare și Relații Publice, Raiffeisen Bank.

Traseul caravanei Guerilla Verde – ediția a IX-a: București, 24 martie – 10 aprilie; Brașov – 1 aprilie; Ploiești 7-9 aprilie; Sibiu – 30 aprilie; Cluj 8-29 aprilie; Iași – 7 mai, Timișoara – 8 mai. Programul proiecțiilor este disponibil pe site-ul proiectului  www.guerillaverde.ro.

Proiectul se derulează sub egida Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, Ministerului Educației, ANPM, APM Brașov, APM Timiș, APM Iași, Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești. Ediția a IX-a este organizată cu sprijinul Raiffeisen Bank, IBM și Apa Nova Ploiești. Parteneri media: Cariereonline.ro, Teen Press, TeleMIasi, Realitatea.ro, Green Report, Business24, Ziare.com, Timișoara Express, Gala Societății Civile, StopCo2, Radio Rfi, România Pozitivă, Port.ro, Ziarul de Iași, Iașiforfun.ro.

Parteneri ONG: MaiMultVerde, Green Revolution, Salvati Dunarea și Delta, Estenest, Regional Environmental Center, Clubul de Ecologie și Turism Moldavia Pașcani,  Asociația Grupul SistemIS, Asociația PLUG IN, Asociația „Ecoterra”, Asociația Mai Bine Iași.

Guerilla Verde este prima caravană educațională prin film cu mesaj ecologic din România. Alte informații: 8 ediții organizate; peste 15.000 de participanți: tineri, elevi, autorități, presă, parteneri; 19 filme proiectate cu mesaj ecologic educațional; 135 de școli, 50 licee și 16 universități din peste 20 de orașe. Programul proiecțiilor din această ediție este disponibil pe www.guerillaverde.ro.

spot_img

Ultimele știri