Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Certificarea FSC, o necunoscuta pentru romani

Pornind de la nivelul scazut de cunoastere a beneficiilor certificarii FSC, de catre consumatorii de lactate si sucuri,  din Romania, Tetra Pak si WWF au lansat campania de informare, “Afla despre ambalajele certificate FSC”.

Simbolul FSC certifica faptul ca materialul folosit pentru ambalajul de carton provine din paduri administrate in mod responsabil si din alte surse controlate.

In cadrul campaniei, a fost comandat, de Tetra Pak, si un studiu de opinie, despre FSC si ambalajele de lapte, lactate si suc cu certificare FSC, care evidentiaza nivelul scazut de cunoastere a semnificatiei FSC si a beneficiilor certificarii ambalajelor. Din acest studiu reiese ca numai 1 din 4 consumatori romani este familiarizat cu detalii despre acest tip de ambalaje de carton.

Studiul de opinie efectuat a scos in evidenta faptul ca doar 14% dintre consumatorii romani au vazut simbolul FSC pe ambalajele unor produse, iar 24% stiu ce reprezinta mesajul FSC de pe ambalaje. In schimb, 53% dintre consumatorii romani intervievati si-au manifestat preferinta pentru produsele in ambalaje certificate FSC si s-au aratat foarte interesati de multiplele beneficii de mediu, sociale si economice ale administrarii responsabile a padurilor reprezentate si promovate de FSC”, a declarat Cristina Dumitru, Communications Manager Tetra Pak South Eastern Europe.

Studiul a fost realizat in luna mai 2013, in cadrul campaniei de informare “Afla despre ambalajele certificate FSC”, initiata de Tetra Pak cu sprijinul WWF-Romania, care se deruleaza in perioada aprilie – decembrie 2013.

Confuzie intre  ambalaj “reciclabil”
si  ambalaj  “din resurse regenerabile”

Studiul comandat de Tetra Pak, lider mondial in solutii de procesare si ambalare, scoate in evidenta faptul ca nivelul de cunostinte despre FSC este scazut: 14% au vazut simbolul FSC pe ambalajele unor produse, in ultimele 6 luni, iar 24% cunosc semnificatia mesajelor de pe ambalajelor certificate FSC.

Dupa intelegerea beneficiilor acestui tip de ambalaje, 54% dintre respondenti s-au declarat convinsi sa cumpere produse cu ambalaj certificat FSC (in mare si foarte mare masura). 73% dintre cei intervievati stiu ce inseamna ambalaj “reciclabil”, 75% stiu ce inseamna ambalaj “din resurse regenerabile”, in timp ce aproximativ un sfert fac confuzie intre acesti doi termeni.

 

spot_img

Ultimele știri