Ceasuri biodegradabile si portofele reciclabile pentru romani

Tanaaa, o firma romaneasca care activeaza in mediul on line, importa pe piata locala ceasul de mana Patch Watch, primul ceas din lume biodegradabil, si portofelul Mighty Wallet, confectionat din materiale 100% reciclabile.

“Patch Watch este primul ceas de biodegradabil de hartie din lume. Ceasul este fabricat din 80% fibre celulozice, aceleasi folosite pentru hartie. Desi este din hartie, prezinta rezistenta normala la incheietura mainii si este rezistent la rupere. Ceasul este 100% eco-friendly”, a declarat pentru Green Report Valentin Corodescu directorul executiv al Tanaaa.

Ceasul canteraste numai 11 grame si este disponibil in peste 30 de modele de imprimeuri.

“Patch este o idee, design, si marca a lui Giuseppe Casillo, director in cadrul companiei Altanus – Italia, marca de ceasuri de lux echipate cu mecanisme de precizie elvetiana. Patch este produs si asamblat in tari din afara Italiei, cum ar fi China”, spun reprezentantii distribuitorului.

Portofel 100% reciclabil

De asemenea, firma importa portofelul Mighty Wallet, rezistent la rupere si apa, extensibil si reciclabil.

“Mighty Wallet este un portofel inovativ si ecologic. El este 100% reciclabil si este fabricat in proportie de 25% din material reciclat. De asemenea, Acestea includ un consum scazut de energie in cadrul procesului de fabricare, un consum scazut in materie de transport, utilizarea tusurilor ecologice, utilizarea materialelor reciclate si reciclabile pentru ambalare”, a precizat Corodescu.

Portofelul este disponibil in mai mult de 100 de modele de imprimeuri.

Reprezentantii firmei au precizat ca in Romania, piata accesorilor prietenoase cu mediul este la inceput.

“Din cate am discutat cu partenerii din Franta, Italia si Marea Britanie, tara noastra este la inceput. Iar "eco" reprezinta un cuvant inca neinteles
de marea majoritate a romanilor”, a mai spus Corodescu.

Tanaaa este prezenta pe piata din anul 2010, iar in prezent are aproximativ 25 de magazine partenere.

Gabriel Botezatu

spot_img

Ultimele știri