Ceaiul, tortura din laborator. Producatorii Lipton renunta la testele pe animale

Stiati ca aroma unei cesti de ceai Lipton ascunde teste pe animale, menite sa-i furnizeze producatorului Unilever siguranta ca produsul indeplineste calitatile inscrise pe eticheta?

Ani la randul, testele au fost facute de gigantul agroalimentar pe iepuri, porci sau cobai pentru a le furniza clientilor sai argumente ca ceaiul Lipton blocheaza infectiile cu bacterii E.coli sau micsoreaza cantitatile de grasimi din sange, relateaza site-ul 20minutes.fr.

Porcii erau injectati in laboratoare cu bacterii E.coli si apoi li se administra ceai Lipton, verificandu-se in timpul experimentelor daca infectia cedeaza. Iepurii ingrasati erau supusi la cure de slabire cu ceai, in timpul carora era verificat nivelul grasimilor din sange, iar sobolanilor hraniti numai cu zahar, li se masura atent glicemia in timp ce erau „tratati” cu Lipton.

Gigantul agroalimentar Unilever, compania care produce inofensivul ceai, s-a vazut nevoit insa sa puna capat experimentelor pe animale. Acest lucru s-a intamplat datorita Organizatiei de protectie a animalelor PETA care, scandalizata de practicile utilizate de Unilever, a obtinut capitularea producatorilor in urma unei campanii asidue care a implicat o avalansa de 40.000 de e-mail-uri si nenumarate intalniri.

Rezultatul a fost cel scontat, iar Unilever a dat publicitatii un comunicat in care spunea ca „Lipton, lider topul companiilor care respecta mediul, se angjeaza sa nu mai practice testele pe animale pentru gama sa de ceai si nici pentru alte bauturi pe baza de ceai”.

Mihaela Pavnutescu

 

spot_img

Ultimele știri