Cea mai mare fabrică de panouri fotovoltaice din Europa, construită în Catania

3Sun Gigafactory din Catania, al doilea oraș ca mărime din Sicilia, va deveni până în 2024 cea mai mare fabrică de panouri fotovoltaice din Europa, cu o capacitate de producție anuală de 3 GW și va utiliza o tehnologie inovatoare, unică la nivel global, numită Tandem. Investiția este estimată la aproximativ 600 de milioane de euro.

Proiect, care se numește „TANGO”, adică iTaliAN Giga factorOry, a fost una dintre cele șapte inițiative selectate de Comisia UE ca parte a primului apel de fonduri pentru inovare dedicate proiectelor de anvergură și a primit finanțare în valoare de până la 118 milioane de euro.

Acesta constă în extinderea 3Sun Gigafactory care va conduce la o crește a capacității actuale de producție anuală a fabricii de la 200 MW la aproximativ 3 GW pe an, prin dezvoltarea inițială a modulelor fotovoltaice folosind tehnologia de heterojuncție de siliciu (HJT), care oferă performanțe îmbunătățite în comparație cu tehnologiile convenționale.

O tehnologie inovatoare numită „Tandem” va fi apoi implementată, depășind semnificativ eficiența celulelor fotovoltaice de astăzi, oferind cu peste 30% mai multă eficiență și îmbunătățind în același timp fiabilitatea panoului.

Procesul de extindere, care a început în aprilie 2022 și este de așteptat să fie finalizat până în 2024, va consta în două etape: o capacitate operațională de 400 MW va fi disponibilă din septembrie 2023, în timp ce capacitatea operațională completă va fi atinsă până în iulie 2024. Pe de altă parte, modulele fotovoltaice „Tandem” vor fi produse începând cu sfârșitul anului 2025.

Proiectul a fost depus și în cadrul apelului de acces la fondurile din Planul Național de Recuperare și Reziliență (NRRP) al Italiei aferente Misiunii M2C2 Investiție 5.1 „Energie regenerabilă și baterii” – subinvestiția 5.1.1 „Tehnologie PV”, cu Contract de Dezvoltare gestionat de actualul Minister al Întreprinderilor și Made in Italy (MIMIT). Aceste două fonduri ar putea aduce finanțarea totală a proiectului până la o sumă maximă de 188 de milioane de euro.

Beneficiile proiectului include multiple oportunități de angajare, procesul de selecție pentru angajarea primilor 550 de absolvenți de gimnaziu fiind în desfășurare. Noii angajați vor ocupa posturile tehnice și operaționale la fabrică în domenii precum producție, întreținere, servicii auxiloare, calitatea produselor și de operatori în cadrul fabricii.

În 2022, au fost angajați și 50 de absolvenți de facultate, iar procesul de selecție pentru încă 100 este în desfășurare. Odată cu aceste noi angajări, echipa 3Sun, care include deja peste 200 de persoane, se va extinde considerabil, ajungând la aproximativ 900 de persoane în total. Nu numai că Gigafactory va crește numărul de locuri de muncă directe, dar va genera și un total de 1.000 de locuri de muncă indirecte, inclusiv cele actuale, până în 2024.

spot_img

Ultimele știri