Cea mai detaliata harta a creierului uman, realizata dupa patru ani de studii

Cercetatorii americani de la Institutul Allen de Stiinta a Creierului au reusit sa realizeze, pe parcursul a patru ani, una dintre cele mai cuprinzatoare harti anatomice si genomice a creierului uman. Oamenii de stiinta au reusit acest lucru dupa ce au utilizat imaginile oferite de un aparat de rezonanta magnetica.

Institutul a caracterizat si “cartografiat” biochimia a doua creiere umane de adulti. Rezultatele sunt publicate in Allen Human Brain Atlas (Atlasul Creierului Allen Human).

“Pana acum pur si simplu nu a existat o harta a creierului uman atat de detaliata si de o asemenea anvergura. Atlasul ofera perspective nemaivazute ale celui mai complex organ al omului”, a declarat Allen Jones, seful institutului.

“Observarea felului in care ne sunt utilizate genele de catre creierele noastre va ajuta cercetatorii si comunitatea medicala sa le inteleaga mai bine si sa descopere noi tratamente pentru o intreaga serie de boli ale creierului, de la boli mintale pana la Alzheimer si Parkinson, scleroza multipla, autism si altele”, a explicat Jones.

Datele colectate au indicat similaritati intre cele doua creiere studiate. Cel putin 82% din toate genele umane se regasesc in creier, ceea ce subliniaza imensa complexitate a acestuia, oferind in acelasi timp si o amprenta genetica necesara pentru intelegerea felului in care functioneaza creierul, relateaza Labnews.co.uk.

Harta poate fi folosita si pentru a vedea unde in creier actioneaza medicamentele administrate, si poate controla astfel rezultatul terapiilor.

Foto: techdigest.tv

Florin Tulbure

spot_img

Ultimele știri