În cel mai recent episod al Podcastului Green Report, climatologul Sorin Cheval și moderatoarea Raluca Fișer, președinta Asociației Green Revolution, discută despre diferența dintre variabilitatea naturală a climei și criza climatică provocată de activitatea umană. Dialogul acoperă scenariile de încălzire globală, efectele asupra orașelor și măsurile urgente de adaptare de care depinde calitatea vieții în următoarele decenii.
Termenii legați de climă sunt folosiți adesea neclar sau chiar greșit. De aceea, cercetătorul Sorin Cheval delimitează conceptele esențiale: variabilitate climatică, schimbare climatică și criză climatică.
Acesta explică faptul că primul nivel este variabilitatea naturală a atmosferei.
„Termenii sunt folosiți fie ambiguu, fie greșit. Acum, înainte de schimbare climatică și înainte de criză climatică, vorbim de variabilitate, de variație a elementelor climatice.”
Cheval subliniază că atmosfera nu a fost niciodată stabilă.
„Clima nu este constantă și nu vrem să fie constantă, nu a fost niciodată constantă. Are o variabilitate care este reversibilă și suportabilă.”
Variațiile se petrec în jurul unor medii pe termen lung, definite convențional pentru perioade de cel puțin 30 de ani.
Pentru a înțelege aceste oscilații, este esențială existența măsurătorilor climatice.
Cheval arată că datele vechi sunt fragmentare: în Europa apar observații încă din secolele XVI–XVII, însă seturile consistente încep abia din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
„În România avem, de la mijlocul secolului al XIX-lea, 1856–1860, 14 stații meteorologice cu șir lung, atât de lung și continuu.”
Stațiile permit identificarea tendințelor reale și sunt considerate parte a patrimoniului științific.
Pe această bază devine posibilă distincția dintre variabilitatea naturală și schimbarea climatică, atunci când oscilațiile depășesc comportamentul obișnuit al sistemului.
Unde se termină variabilitatea și unde începe schimbarea climatică
Pentru a explica diferența, Sorin Cheval folosește o analogie simplă. Acesta spune că variabilitatea este ca diferențele mici din vestimentația unei persoane.
„Eu pot să vin mâine la podcast cu un sacou verde, dar voi fi tot în aceeași gamă. Vin tot cu sacou, sunt în limita de variabilitate, sunt reversibil.”
Schimbarea climatică apare atunci când modificările depășesc această zonă naturală.
„Păi mâine vin îmbrăcat complet diferit. Vin cu căciulă și cu schiuri. Nu mai seamănă deloc, este o schimbare.”
Cheval aplică analogia climei României. Acesta arată că țara are în continuare patru anotimpuri, deși unele caracteristici s-au modificat.
„Clima este tot aceeași pe care am cunoscut-o ca și copii, dar cu anumite tendințe de schimbare, care au început deja. Le resimțim, le vedem oriunde ne uităm în natură.”
Aceste modificări sunt vizibile fără instrumente științifice, însă nu au depășit încă punctul în care ar transforma complet structura climatică cunoscută.
„Încă nu am ajuns atât de pronunțat încât să schimbe complet cele patru anotimpuri. Vor continua.”
Privind spre viitor, cercetătorul introduce noțiunea de criză climatică. Acolo apare trecerea de la modificări reversibile la schimbări ireversibile.
„În momentul când ieșim din orice variabilitate normală și ajungem la o schimbare care este ireversibilă și nu mai putem să ne întoarcem la cele patru anotimpuri… rămânem cu două sau va fi unul?”
Diferența este clară:
- variabilitatea înseamnă oscilații în jurul unei medii;
- schimbarea climatică înseamnă modificări care depășesc această zonă naturală;
- criza climatică apare când parametrii se îndepărtează ireversibil de mediile cunoscute.
Cheval avertizează că scenariile climatice pentru viitor indică riscuri reale.
„Dacă ne uităm la viitor, putem ajunge în situația aceasta. Pentru viitor se vorbește de scenarii climatice.”
Cum arată viitorul climatic în funcție de scenariile de acțiune
Sorin Cheval explică faptul că scenariile climatice nu descriu doar evoluția atmosferei, ci și felul în care va arăta societatea. Întrebările sunt legate de modul în care va funcționa lumea în următoarele decenii.
„Cum arată clima dacă populația va fi de două ori mai mare, concentrată în orașe? Vom polua mai mult sau vom coopera mai mult?”
El pune și întrebarea legată de structură socială.
„Vom fi o societate circulară și globalizată sau vom rămâne o societate fragmentată, cu interese divergente, greu de prins în aceleași strategii?”
Scenariile climatice includ mai mulți parametri.
„Principalul și cel mai simplu de înțeles este temperatura aerului. Dar sunt și alții: precipitații, umiditate, viteza vântului, direcția vântului, și toți sunt incluși în aceste scenarii.”
Diferențele dintre scenarii devin clare atunci când este analizată temperatura. În varianta în care omenirea nu ia măsuri semnificative, creșterea este abruptă.
„Dacă nu facem nimic, business as usual, ajungem la finalul secolului la o încălzire de cel puțin 4 grade, în medie, la nivel global. Nu pare mult când spun 4 grade, dar este.”
Scenariile se schimbă atunci când societatea adoptă politici de reducere a emisiilor și comportamente responsabile.
„Dacă luăm măsuri, măsuri de atenuare și măsuri de adaptare, schimbăm modul de viață, schimbăm comportamentul, încălzirea scade.”
Cheval face referire la obiectivele politice și la cel mai recent raport IPCC.
„E clar că nu o să ajungem la ținta de 1,5 grade, care era obiectivul nostru. 1,5 până la 2 grade ar fi o variantă realist-optimistă.”
Această variantă presupune acțiune la toate nivelurile: de la indivizi la sectoare economice, de la măsuri locale la politici naționale și internaționale.
„În acest lucru stau politicile care guvernează și reglementează strategii și planuri.”
În consecință, încălzirea ar fi „de două ori mai mică” decât în scenariul fără acțiune, arată Cheval. Reducerea este substanțială, dar necesită efort constant și coordonat.
Ce înseamnă un viitor cu +2°C până în 2100?
Sorin Cheval explică faptul că țintele climatice sunt esențiale nu doar ca repere științifice, ci ca direcție politică.
„O țintă ambițioasă ca 1,5 grade ne duce în direcția bună. Importantă este ținta.”
De-a lungul anilor, obiectivul s-a ajustat. Inițial s-a discutat despre 2°C, apoi s-a considerat că este prea mult, iar ținta a coborât la 1,5°C. Cheval arată însă că valorile sunt medii globale, într-un sistem climatic extrem de complex.
„Că nu o să fie 1,5, o să fie 1,6 sau undeva acolo… important este să avem ținta.”
Există și rezistență.
„Mai există o mică parte de climatosceptici, oameni de știință care au influență asupra unor grupuri de cetățeni.”
Acești sceptici contestă schimbările climatice, deși datele sunt clare. „Așa a fost și acum 30 de ani. Toate datele arată că nu a fost așa.”
După anul 2000, tendința devine evidentă. „Temperatura este tot mai mare. Sunt ani succesivi în care se bat record după record. Nu este o întâmplare, nu este doar izolat, este la nivel de glob.”
Cheval explică legătura directă dintre activitatea umană și accelerarea încălzirii. „Este o consecință directă a ceea ce facem noi. Noi deranjăm această climă.”
Variabilitatea naturală există, dar nu poate justifica ritmul actual. „Atât de abrupte creșteri ale temperaturii nu au existat înainte de Revoluția Industrială.”
Datele climatice arată o pantă clară. „După mijlocul secolului al XIX-lea începe o creștere accelerată a temperaturii, din ce în ce mai accelerată cu cât ne apropiem de prezent. Așa, ca o crosă de hockey… la început este un pic în creștere, după care este exponențială.”
Moderatoarea podcastului, Raluca Fișer, i-a adresat lui Sorin Cheval o întrebare despre evoluția temperaturilor de la Marea Neagră, cerând o comparație cu valorile din secolele trecute – de pildă, care era temperatura medie din luna august în 1800 sau la începutul secolului XX?
Întrebarea urmărește să fixeze un reper istoric pentru ritmul încălzirii actuale.
Cheval arată că diferențele sunt semnificative față de valorile istorice. „Temperaturile, toate, nu numai la nivelul Mării Negre, erau la acel moment cu 1,5-2 grade mai scăzute decât în prezent.”
Comparația subliniază viteza încălzirii recente. „Ce vedem acum ca medii, trebuie să recoborâm cu 1,5-2 grade.”
Această creștere s-a produs, spune Cheval, „într-un timp mult mai scurt și plecând deja de la un nivel ceva mai ridicat decât am avut.”
Schimbările climatice în orașe: insule de căldură și costuri imense
Sorin Cheval explică faptul că orașele sunt un capitol separat în discuția despre schimbările climatice.
Cercetătorul arată că cea mai mare parte a poluării, a modificărilor de suprafață și a impactului climatic se concentrează în zonele urbane.
„Ele sunt partea problemei”, spune acesta, pentru că transformările produse de oameni modifică direct clima locală.
Acest proces generează climatul urban, definit prin diferențe mari între temperaturile din interiorul orașului și cele din zonele limitrofe.
Cheval detaliază fenomenul: „Când spunem climat urban, spunem insulă de căldură urbană.”
În orașele mari, diferențele sunt vizibile. „La București, cu circa 2 milioane de locuitori, temperatura este în medie cu 4-5 grade mai mare decât periferia imediată. Poate ajunge și la 8-10 grade.”
Fenomenul nu este specific doar capitalelor. Cheval arată că orașele mari, indiferent de continent, resimt același efect. Acesta observă că și orașele de peste un milion de locuitori, uneori chiar cele de aproximativ 500.000 de locuitori, dezvoltă insule de căldură intense.
Diferențele de temperatură nu sunt doar curiozități climatice.
„Această insulă de căldură urbană se transformă acum în bani”, subliniază Cheval.
Costurile sunt generate de consumul ridicat de energie vara, de poluarea agravată și de afecțiunile respiratorii asociate.
„Toate astea vin cu niște costuri, sunt miliarde de euro la nivelul orașelor milionare.”
Cheval amintește că subiectul este discutat și la nivel național, în grupuri de lucru și întâlniri cu cercetători implicați în analiza riscurilor climatice urbane.
„În planul strategiei naționale pentru combaterea schimbării climatice există planuri concrete”, spune acesta.
Adaptarea climatică: schimbarea de mentalitate și presiunea societății
Sorin Cheval spune că raportarea orașelor la adaptarea climatică s-a schimbat vizibil în ultimii ani.
Acesta amintește că, în urmă cu două decenii, administrația locală nu considera prioritare măsurile de protecție climatică.
„Acum 20 de ani, Primăria Capitalei ne spunea că nu poate să facă aceste lucruri, pentru că prioritățile sunt altele. Dacă are un teren, acolo va construi ceva. Și asta era singura opțiune.”
Situația s-a modificat treptat. „Cam de vreo 10 ani, lucrurile s-au schimbat. Este o schimbare de mentalitate, care cred că vine și ca o presiune din partea societății. Este cumva de jos în sus.”
Acesta subliniază că mediul nu mai este perceput ca un moft, ci ca o investiție în sănătate, bunăstare și stabilitate economică.
„Oamenii care au ajuns în pozițiile respective au înțeles că mediul nu este doar un moft, este bună stare, este bani, este sănătate.”
Cheval arată că acum există contracte și proiecte dedicate adaptării climatice, susținute de un cadru național clar.
„Există o strategie națională de adaptare la schimbări climatice. Este adoptată în 2024, care reglementează măsurile sau propune măsurile în 12-15 sectoare de activitate, inclusiv mediul urban.”
Sectoarele vizate includ energia, industria, sănătatea, agricultura, transportul și turismul.
Acesta evidențiază rolul asigurărilor, un domeniu care influențează direct investițiile în zone expuse riscurilor climatice.
„Asigurările sunt un motor. În funcție de costul asigurărilor, pot să investesc sau sunt favorizate anumite investiții, sau sunt descurajate anumite investiții în zone expuse.”
Companiile din domeniu sunt deja afectate de pierderi masive în regiunile vulnerabile.
„Sunt continente unde vin uragane sau taifunuri, rad tot ce înseamnă construcții și bunuri, care trebuie apoi despăgubite.”
Cheval revine la legătura dintre încălzire și fenomenele extreme. „Mai multă căldură în atmosferă înseamnă mai multă energie. Mai multă energie în atmosferă înseamnă potențial mai mare pentru fenomene extreme.”
Ce înseamnă adaptarea la schimbările climatice
Sorin Cheval explică faptul că ritmul încălzirii determină capacitatea societății de a se adapta.
„Acea creștere mai accelerată sau mai puțin accelerată a temperaturii este importantă pentru că ne dă posibilitatea să ne adaptăm sau nu.”
Acesta arată că o încălzire rapidă pune presiuni mari pe ecosisteme și pe oameni.
„O încălzire rapidă, accelerată, ne pune presiuni mai mari, aproape imposibil de suportat în termen de adaptare.”
În schimb, un ritm lent permite organismelor și mediului să se adapteze treptat.
Cheval definește adaptarea ca un set de măsuri imediate, aplicate pentru a face față efectelor deja prezente.
„Adaptarea înseamnă să iau măsuri imediate sau pe termen scurt prin care să fac față unor situații care se întâmplă.”
Exemplul său este concret: un val de căldură cu peste 40 de grade. „Am temperaturi mari astăzi, mâine. Trebuie să mă adaptez. Cum mă adaptez?”
Cercetătoru enumeră câteva soluțiile uzuale:
aparatele de aer condiționat, eficiente dar cu efecte secundare;
- umbrirea ferestrelor;
- clădiri ventilate natural;
- apartamente dispuse pe două sau trei laturi, pentru a permite circulația aerului.
Aceste intervenții pot reduce temperatura interioară cu câteva grade, suficient pentru a trece peste episodul extrem. „M-am adaptat efectelor”, spune Cheval.
Apoi distinge adaptarea de atenuare. Dacă adaptarea vizează efectele imediate, atenuarea țintește cauzele. „Când spun atenuare, umblu la cauze.”
Cercetătorul explică faptul că temperaturile extreme sunt amplificate atât de procese naturale, cât și de transformările produse de om.
„Am schimbat din verde o suprafață și am făcut-o cenușie. Am poluat. Cauzele vor rămâne acolo.”
Adaptarea rezolvă doar momentul prezent. Fără atenuare, fiecare val de căldură vine cu aceeași intensitate sau chiar mai mare. „Cauzele sunt în continuare acolo și vor acționa la fel și la următorul val de căldură.”
Cheval mai spune că fără măsuri structurale, presiunile climatice se repetă identic. De aceea, autoritățile trebuie să intervină dincolo de soluțiile rapide, prin politici care reduc vulnerabilitatea orașelor.
Acesta începe cu clădirile noi. „Fac clădiri verzi. Clădiri care au o eficiență energetică foarte mare, care sunt construite de la început în acest fel.”
Problema apare la fondul locativ vechi, majoritar în România. Materialele, arhitectura și instalațiile vechi nu pot fi transformate peste noapte pentru a asigura confort termic și eficiență energetică. Soluția este renovarea.
„Avem varianta să investim în fondul locativ prin eficientizare, prin sisteme de renovare.”
Raluca Fișer, moderatoarea podcastului, amintește că responsabilitatea este și individuală.
„Asta ține de proprietari. În România, 96% din oameni sunt proprietari”, spune Fișer.
Totuși, autoritățile au un rol esențial în modelarea orașului. „Autoritatea trebuie să schimbe infrastructura verde, infrastructura albastră, cum arată ea într-un oraș al viitorului”, subliniază moderatoarea.
Sorin Cheval enumeră câteva măsuri imediate pe care administrațiile le pot aplica:
- reglementări pentru clădiri;
- soluții colective de încălzire;
- politici de mobilitate urbană.
„Trecerea de la centrala de apartament individuală la centrala de bloc”, spune Cheval.
O altă măsură este limitarea traficului în zonele centrale. „Interzicerea, limitarea, cel puțin, a traficului în zonele urbane centrale este o măsură care poate fi luată imediat”, potrivit acestuia.
Aceste decizii trebuie însă să fie fundamentate. „Au în spate niște studii și, foarte important, au în spate acordul sau consultarea cetățenilor asupra măsurilor.”
VEZI AICI PODCASTUL:
CITIȚI ȘI:
Podcast GR: Cât de departe sunt orașele României de regula 3-30-300?
Programul de lucru pentru 2026 al CE: „Momentul independenței Europei”
