British Petroleum anunta ca vrea sa obtina profit din energia regenerabila

Presedintele executiv al British Petroleum (BP), Tony Hayward, a anuntat ca vrea sa obtina profit din investitile pe care compania le-a facut in sursele regenerabile de energie, informeaza Times Online.

Unitatea de Energie Alternativa, in care sunt incluse fabrica de celule solare, energia eoliana, cercetarile de hidrogen si biomasa, a fost estimata de Tony Hayward la o valoare cuprinsa intre cinci si sapte miliarde de dolari.

Presedintele BP le-a spus analistilor de la City ca nu exista planuri pentru vinderea unitatii de Energie Alternativa, dar ca vor fi analizate cele mai bune cai pentru a aduce profit actionarilor.

BP a investit miliarde de dolari in energia solara, in ultimii zece ani, dar fara sa obtina profit. Aceste investitii au facut parte din politica lordului Browne de Madingley, predecesorul lui Tony Hayward, care era determinat sa transforme BP intr-o companie verde.

Surse din interior sustin ca BP cauta parteneri pentru investitii directe in aceasta afacere.

Analistii considera ca BP a fost obligata sa pastreze politica regenerabilelor, chiar daca nu a generat profit, din motive politice. Companie este insa obligata si de factorii financiari sa demonstreze ca energia regenerabila poate produce venituri pentru actionari.

Vivienne Cox, directorul unitatii Energie Alternativa, a declarat ca BP a investit 1.5 miliarde de dolari in energia verde incepand cu 2005 si ca alte 1.5 miliarde sunt in plan pentru acest an. Ea a estimat ca sectorul solar valoreaza intre 2.1 si 3.9 miliarde de dolari si energia eoliana intre 1.8 si 2.1 miliarde de dolari.

Foto: timesonline.co.uk

spot_img

Ultimele știri