Braconajul in Delta Dunarii in scadere

Fenomenul braconajului piscicol in Delta Dunarii este in scadere, conform unor statistici comparative ale autoritatilor tulcene.

Conform unor situatii furnizate de presedintele Comandamentului pentru combaterea braconajului din Delta Dunarii, subprefectul Ioan Boieru, in 2006, s-au constatat 514 sanctiuni in valoare totala de 235.835 de lei, iar de la inceputul anului s-au aplicat 425 de contraventii in suma totala de 94.510 de lei.

In acelasi timp, in perioada comparata a crescut numarul actiunilor desfasurate de institutiile implicate in activitatile de combatere a braconajului de la 2.227, in 2006, la 2.597, in perioada ianuarie – noiembrie 2007.

"Cat timp ai forte de coercitie despre ale caror actiuni se stie in teritoriu, cei vizati isi limiteaza actiunile si astfel se explica scaderea numarului de amenzi aplicate in acest an pentru braconaj fata de 2006", a declarat subprefectul Ioan Boieru.

Potrivit statisticilor oficiale, in perioada comparata, a crescut numarul avertismentelor aplicate, de la 166, in 2006, la 283, in perioada ianuarie – noiembrie 2007.

Doar la capitolul bunuri confiscate de la braconieri se inregistreaza o crestere a actiunilor autoritatilor implicate in activitatile de combatere a braconajului, de la inceputul acestui an fiind confiscate 16.004 unelte de pescuit, fata de 11.728 in 2006, 50 de barci, fata de 42 cate au fost confiscate anul trecut, la care se adauga in acest an trei aparate electrice, 30 de carlige si sapte lansete cu mulineta.

Chiar si in aceste conditii, valoarea bunurilor confiscate in 2007, de 123.051,86 de lei, este mai mica decat cea a bunurilor ridicate anul trecut, respectiv de 186.371,72 de lei.

Sase institutii din Tulcea sunt implicate in actiunile de combatere a braconajului in Delta Dunarii, la acestea adaugandu-se Garda Financiara, care in 2006 a verificat o pensiune si 24 de societati ce desfasoara activitati de pescuit si comercializare a pestelui, comisarii aplicand in 2006 sanctiuni in valoare totala de 35.000 de lei

+ posts
spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri