BMW, cel mai eco producator auto

Grupul german BMW a obtinut saptamana trecuta cel mai bun rezultat din istorie in clasamentul Global 500 in Carbon Disclosure Project (CDP), respectiv 99 de puncte din 100 posibile, potrivit unui comunicat al BMW Romania.

Astfel, rezultatul ii confera companiei statutul de cel mai ecologic producator din industria auto, in urma investitiilor in dezvoltarea durabila.

“Ne concentram pe protectia climei in toate activitatile la nivel mondial. Promovam constant protectia mediului in cadrul fabricilor noastre și am facut un progres semnificativ in ultimii ani. Succesul nostru in CDP Global 500 confirma ca suntem pe drumul cel bun”, a declarat Norbert Reithofer, presedintele Consiliului Director BMW AG.

Clasamentul Carbon Disclosure Project este unul din cele mai apreciate studii cu privire la dezvoltarea durabila și evalueaza 500 de companii la nivel mondial. Doi indicatori formeaza clasamentul Global 500: Carbon Disclosure Leadership Index (CDLI) pentru o raportare transparenta și Carbon Performance Leadership Index (CPLI) pentru actiuni efective pentru protectia mediului.

Numai una din zece companii evaluate ajung in clasamentul final. BMW Group ocupa prima pozitie la ambii indicatori.

Noi tehnologii

Emisiile flotei de modele BMW Group au scazut cu 30% intre 1995 si 2010, compania respectand astfel angajamentul pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon.

Emisia medie pentru modelele BMW Group in 2010 este de 148 g CO2, in scadere fata de 2009, chiar daca ponderea automobilelor mai mari a crescut in mixul de modele.

BMW Group a dezvoltat constant noi tehnologii pentru reducerea emisiilor. Pentru 2012 este programat debutul a doua noi modele full hybrid: BMW Seria 3 ActiveHybrid si BMW Seria 5 ActiveHybrid.

In 2013 este programat debutul primului model electric – BMW i3, urmat la scurt timp de BMW i8, un plug-in hybrid.

In evaluarea impactului asupra mediului, energia consumata in procesul de productie joaca de asemenea un rol important. Consumul de energie a fost redus de cu 4,8% in 2010 fata de 2009, de la 2,89 MWh la 2,75 MWh si mai mult de 16% fata de 2006 (3,28 MWh).

In acelasi timp, emisiile de dioxid de carbon raportate in productia fiecarui automobil au scazut cu 5,5% in 2010 fata de 2009 (de la 0,91 la 0,86 t CO2).

Obiectivul companiei este de a ajunge la o reducere a emisiilor cu 30% in 2012 fata de 2006 ( de la 0,96 la 0,67 t CO2 per automobil produs).

Gabriel Botezatu

Foto: Green Report

spot_img

Ultimele știri