Blocurile din provincie, reabilitate pe bani europeni

Din toamna acestui an, blocurile de locuinte din municipiile-resedinta de judet vor fi reabilitate termic cu ajutorul fondurilor europene.

Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT) a finalizat negocierile cu Comisia Europeana pentru finantarea, in cadrul actualului exercitiu bugetar, prin Programul Operational Regional, a activitatilor de crestere a eficientei energetice a blocurilor de locuit, iar Memorandumul in acest sens a fost aprobat in sedinta de Guvern de ieri, 11 iulie, se arata intr-un comunicat al MDRT.

Bugetul schemei de finatare este de 304 de milioane de euro, din care 150 de milioane de euro din Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR), respectiv 154 de milioane de euro rezultata din contributia nationala (co-finantare de la bugetul de stat, contributia autoritatilor publice locale si a asociatiilor de proprietari).

Banii din FEDR, acordati pe proiecte

“Banii europeni, alocati reabilitarii termice a blocurilor din municipiile-resedinta de judet, nu vor fi impartiti in mod egal intre acestea, ci vor fi alocati proiectelor inscrise in competitia pentru finantare”, au declarat, pentru Green Report, reprezentantii MDRT.

Schema de finantare se va aplica blocurilor de locuinte construite dupa proiecte elaborate in perioada 1950-1990, in care locuiesc categorii sociale vulnerabile si familii cu venituri reduse din municipiile resedinta de judet (peste 50% dintre familiile – proprietari din cladire au un venit net lunar pe membru de familie de maximum 500 de euro).

Beneficiarii vor trebui sa participe financiar la aceste lucrari printr-o co-finantare de 40%. Restul fondurilor necesare (60%) pentru fiecare lucrare vor fi asigurate din bani europeni nerambursabili de la FDER si bugetul de stat. Ratele de co-finantare ale autoritatilor publice locale si asociatiilor de proprietari vor fi modulate in functie de proportia in cladire a familiilor cu venituri reduse, dupa cum urmeaza:

30% contributia autoritatii publice locale si 10% contributia asociatiei de proprietari, in conditiile in care mai mult de 50% dintre familiile – proprietari din cladire au un venit net lunar pe membru de familie sub 150 de euro;
20% contributia autoritatii publice locale si 20% contributia asociatiei de proprietari, in conditiile in care mai mult de 50% dintre familiile – proprietari din cladire au un venit net lunar pe membru de familie sub 350 de euro;
10% contributia autoritatii publice locale si 30% contributia asociatiei de proprietari, in conditiile in care mai mult de 50% dintre familiile – proprietari din cladire au un venit net lunar pe membru de familie sub 500 de euro.

Avand in vedere faptul ca programul se va inchide in anul 2013, schema propusa are un caracter pilot pentru actuala perioada de programare, experienta acumulata putand fundamenta investitiile in eficienta energetica a blocurilor de locuinte pentru perioada de programare 2014-2020.

Mihaela Pavnutescu

Foto: agenda.ro
 

spot_img

Ultimele știri