Bicicletele, motiv de disputa intre partidele politice

Bicicletele au devenit un adevarat trend pentru romani, ajungand chiar motiv de disputa intre partidele politice. Reprezentantii PSD sustin ca democrat-liberalii au comandat in China 4 milioane de biciclete ce ar urma sa fie oferite alegatorilor in urmatoarea campanie electorala.

Informatia a fost publicata de senatorului PSD Lia Olguta Vasilescu, pe blogul personal. Aceasta sustine ca pentru votantii formatiunii politice aflate la guvernare vor fi distribuite cate 100.000 de biciclete in fiecare judet.

Senatorul PSD acuza PDL ca pregateste deja materiale de propaganda pentru campania electorala de anul viitor. Astfel, galetile, calendarele si pungile cu zahar cu care s-au obisnuit pana acum romanii in preajma alegerilor ar putea fi inlocuite cu biciclete chinezesti.

Reprezentantii PDL au respins acuzatiile aduse de opozitie. Senatoaresa PSD a precizat pentru Antena 3 ca pretul unei biciclete ”electorale” este de 25 de euro, iar PDL ar plati circa o suta de milioane pentru intreaga comanda.

Raluca Petrescu

Cititi si:

Bicicletele de dama si de munte, vedete la ExpoBike 2011  

Inchiriaza gratuit o bicicleta I’Velo si hai in parc! Centrele de bike-sharing s-au redeschis VEZI VIDEO

Bicicletele au liber la metrou si in timpul saptamanii

spot_img

Ultimele știri