Bicicletele I’velo Urban pot fi închiriate chiar din curtea Camerei Deputaților. A fost inaugurată o nouă stație

O nouă stație de biciclete I’velo Urban a fost inaugurată vineri, la Camera Deputaților,  astfel că orice cetățean va putea închiria un vehicul pe două roți chiar din curtea Palatului Parlamentului, iar după folosire o va putea parca la oricare altă stație de același tip din oraș. 

Camera Deputaților, prin Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și Secretariatul general, este partener al proiectului derulat de Asociația Green Revolution care, prin susținerea transportului alternativ, încurajează utilizarea bicicletei ca mijloc de transport nepoluant și ecologic în marile orașe.

Este un pas foarte important pentru fluidizarea traficului urban. Știm foarte bine că orașele mari din România sunt concepute pentru traficul de mașini. Nu avem încă la dispoziție infrastructura necesară pentru a folosi transportul alternativ și tocmai din acest motiv începem să încurajăm traficul alternativ. În exercițiul bugetar următor, 2021 – 2027, prin PNRR, sunt sume foarte mari de bani pentru a crea infrastructura pentru transportul alternativ. Când vorbim de biciclete vorbim despre prejudecăți: un vehicul care e destinat săracilor, un vehicul greu de manevrat, tot timpul încercăm să găsim scuze, în loc să găsim beneficii pe care le putem avea atunci când folosim un astfel de mijloc de transport alternativ – reducerea poluării, reducerea poluării fonice și promovarea unui stil de viață sănătos,” a declarat președintele Comisie de mediu la Camera Deputaților, George Stângă, prezent la inaugurarea stației.

Deputatul a mai spus că mentalitățile privind utilizarea bicicletei pot fi schimbate prin promovarea unor modele europene și prin crearea unei infrastructuri moderne care să permită tuturor accesul la un transport alternativ.

Secretatul general al Camerei Deputaților, George Ionuț Dumitrică, a menționat că un astfel de proiect ajută la promovarea Parlamentului ca destinație turistică. „E un moment important pentru noi, cei care mergem cu bicicleta. Faptul că astăzi am reușit să avem o stație pe care să scrie Camera Deputaților este un motiv de mândrie. Vom reuși să aducem mai ușor turiști către Camera Deputaților, turiști care bineînțeles vizitează această clădire”, a declarat Dumitrică, adăugând că în acest fel Parlamentul poate fi mai aproape de cetățeni. El a atras atenția că este, la rândul său, biciclist și că vine adesea cu bicicleta din Otopeni până la Parlament.

La rândul său, președinte Asociației Green Revolution, Raluca Fișer, a menționat că stația de la Camera Deputaților este cea de-a 18 stație din rețeaua I’velo Urban și că asociația încurajează bicicleta ca mijloc de transport alternativ, și nu doar pentru agrement. „Orice cetățean poate să vină să își ia o bicicletă de aici și să o lase la orice altă stație din rețeaua noastră. Planurile noastre sunt ambițioase: de a pune românii pe biciclete. Vorbim de 1,7 milioane de români care au spus deja <<da>> proiectului nostru I’velo, desfășurat nu doar în București, ci și în alte șase orașe din România”, a declarat Raluca Fișer.

Ea a adăugat că I’velo Urban este o soluție 100% românească, având componentele hardware, software, partea de implementare și operare realizate de Asociația Green Revolution, iar bicicletele sunt disponibile 365 de zile pe an, 24 din 24 de ore pe zi.

Lângă stația pentru închiriere de biciclete a fost montat și un rastel pentru cei care doresc să își parcheze bicicleta personală.

Evenimentul a avut loc cu ocazia unei noi „Vineri verzi”, campanie inițiată de Ministerul Mediului, care încurajează utilizarea transportului alternativ pentru deplasarea la și de la serviciu.

Citește și: Mașinile electrice vor avea numere de înmatriculare verzi pe baza cărora se vor acorda facilități   

România are nevoie de o platformă de monitorizare a impactul proiectelor de mobilitate urbană

spot_img

Ultimele știri