Asociația Green Revolution donează 25 de biciclete I’Velo comunității Peștișani, județul Gorj

Asociația Green Revolution a donat cele 25 de biciclete I’Velo, care au fost puse la dispoziția participanților la festivalul de artă „Film în sat”, comunității Peștișani, județul Gorj.

„Sprijinul oferit de prietenii de la I’Velo înseamnă enorm pentru copiii și adulții din Peștișani. Faptul că au ales să sprijine comunitatea din această comună prin donația a 25 de biciclete viu colorate, nu poate decât să ne bucure. Pedalatul înseamnă mișcare, mișcare ce va rezulta într-un corp și o minte sănătoase pentru toți cei care se vor plimba prin zonă pentru a vizita obiectivele culturale, istorice și naturale. Vă așteptăm la Peștișani să dați o tură cu bicicleta galbenă. N-aveți cum să o ratați!”, a declarat Cuzin Toma, actor și Președintele festivalului de artă „Film în sat”.

I’Velo s-a alăturat primei ediții a festivalului de artă “Film în sat” și a pus la dipoziție 25 de bicilclete galbene, în fiecare zi, în mod gratuit, pe perioada desfășurării evenimentului (3 – 5 iunie).

Prima ediție a festivalului de artă „Film în sat” a reunit la Peștișani aproape 4000 de participanți pe parcursul celor trei zile ce au inclus proiecții de filme românești, activități culturale și concerte.

Participanții, veniți din mai multe orașe din România, au avut posibilitatea de a discuta și de a afla, în premieră, aspecte referitoare la filmele prezente la festival direct de la actori și regizori. Astfel, alături de Cuzin Toma, au fost prezenți în fața publicului Andreea Grămoșteanu, Ioana Flora, Ecaterina Ladin, Tudor Istodor, Claudiu Istodor, Octavian Strunilă, Adrian Ștefan, Bogdan Ilieșiu, Marius Chivu, Ionuț Ciocia, Gheorghe Ifrim, Daniel Sandu.

Toate dialogurile ce au urmat proiecțiilor de film au fost prezidate de Irina-Margareta Nistor, curatorul festivalului de artă „Film în sat”. În cele trei zile de festival, publicul a avut oportunitatea de a se bucura de aportul valoros reprezentat de informațiile oferite de distinsul critic de film la fiecare dintre proiecții.

Asociația culturală „CUZIN TOMA – Dacă eu pot, poți și tu” este recunoscătoare doamnelor Irina-Margareta Nistor și Anca Moscu, nepoata lui Ion Popescu-Gopo, care au realizat o selecție de filme ale celebrului cineast român. Sprijinul oferit de Anca Moscu este incomensurabil având în vedere faptul că spectatorii au putut vedea o selecție unică a unor opere cinematografice realizate de Ion Popescu-Gopo, deosebit de important reprezentant al cinematografiei românești ce a fost recompensat inclusiv cu marele premiu al Festivalului Internațional de Film de la Cannes: „Palme d’Or”.

În a doua zi de festival, 200 copii au participat la ateliere de dans, percuție și teatru susținute de Teodora Velescu, Mihai Axinte și Școala de Teatru de Artă din București.

Dacă în primele două zile ale festivalului participanții au dansat pe muzica lui Marin Grigore & Ana, s-au bucurat de recitalul Paulinei și de mix-urile lui DJ Vasile, în ultima zi publicul a fost invitat la teatru. În fața a peste 200 de persoane, Cuzin Toma și Tudor Istodor au adus spectacolul „Emigranți” în regia lui Claudiu Istodor, piesă a Teatrului Mic din București.

Festivalul a beneficiat de sprijinul a peste 30 de voluntari de la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” din Peștișani care au adus un aport valoros pentru buna desfășurare a tuturor activităților din cadrul festivalului.

Asociația culturală „CUZIN TOMA – Dacă eu pot, poți și tu” a demarat pregătirile pentru cea de-a doua ediție a festivalului de artă „Film în sat” ce va avea loc în vara lui 2023.

spot_img

Ultimele știri