Bicicleta, vedeta Saptamanii europene a mobilitatii

Cea de-a 12-a editie a Saptamanii europene a mobilitatii, care se desfasoara sub sloganul “Un aer mai curat – dumneavoastra decideti!”, in peste 20.000 de orase din Europa, incurajeaza cetatenii sa aiba grija de sanatatea si de calitatea vietii lor schimbandu-si obiceiurile in materie de mobilitate.

Anul acesta saptamana europeana a mobilitatii si campania Do the Right Mix care o insoteste ne reamintesc ca putem contribui cu totii la combaterea poluarii aerului urban. Schimbandu‑ne obiceiurile, de exemplu deplasandu-ne cu bicicleta, in loc sa mergem cu masina sau optand pentru transportul in comun, putem sa ne imbunatatim calitatea vietii”, a spus  Siim Kallas, comisarul european pentru transport si mobilitate.

Editia din 2013 se desfasoara in paralel cu revizuirea, de catre factorii politici europeni, a politicii privind calitatea aerului, urmand ca, ulterior in cursul acestui an, sa fie lansata o strategie revizuita pe aceasta tema. Calitatea slaba a aerului continua sa aiba un impact major asupra sanatatii cetatenilor europeni, conducand la complicatii respiratorii si cardiace, la decese premature si la reducerea sperantei de viata. Poluarea aerului afecteaza, de asemenea, mediul, ducand la acidifiere, la pierderea biodiversitatii, la epuizarea stratului de ozon si antrenand schimbari climatice.

Anul acesta ne concentram asupra impactului alegerilor noastre de fiecare zi asupra calitatii aerului si a starii noastre de sanatate. Oraselor le revine un rol important in ceea ce priveste imbunatatirea optiunilor de transport existente. Prin cresterea gradului de sensibilizare a cetatenilor si prin oferirea unor alternative mai putin poluante, orasele pot deveni mai atragatoare pentru locuitorii lor. Atunci cand este vorba de calitatea aerului, dumneavoastra decideti!”, a spus Janez Potocnik, comisarul european pentru mediu.

Traficul urban este o sursa crescanda de poluare a aerului — in special ca urmare a emisiilor de pulberi in suspensie si de dioxid de azot. Deseori, autoritatile locale sunt cele care au responsabilitatea de a elabora strategii de transport urban care sa corespunda cererii de mobilitate, sa asigure protectia mediului, sa amelioreze calitatea aerului si sa sporeasca atractivitatea oraselor din punctul de vedere al calitatii vietii.

Sub deviza „Un aer mai curat — dumneavoastra decideti!” —, Saptamana europeana a mobilitatii subliniaza faptul ca avem toti un rol de jucat si ca, inclusiv prin schimbari minore, cum ar fi oferirea mai multor posibilitati de deplasare, incurajand oamenii sa calatoreasca cu mijloacele de transport in comun, sa utilizeze in comun autoturismele, sa mearga cu bicicleta in loc sa ia masina sau pur si simplu sa mearga pe jos, putem ameliora calitatea vietii in orasele si metropolele europene”, potrivit Comisiei Europene.

spot_img

Ultimele știri