Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Berlin: reuniunea asupra climei a pus bazele pentru conferinta de la Bali

Reuniunea asupra climei desfasurata luni si marti la Berlin a pus bazele viitorului summit international privind schimbarile climatice programat in decembrie in Bali, si care trebuie sa lanseze negocierile pentru un acord post-Kyoto, au estimat marti reprezentanti ai ONU si ai guvernului german, citati de AFP.

"Am pus aici bazele pentru negocieri formale", a declarat presedintele Conventiei-cadru pentru schimbarile climatice (Unfccc), olandezul Yvo de Boer. "In urma cu trei saptamani, la Viena, semnalele transmise de China si India nu erau favorabile. La Berlin, am inteles ca toate statele vor ca in Bali sa se inregistreze progrese, iar conferinta sa duca la obiective clare", a adaugat oficialul ONU.

"Pozitiile si modul de abordare a problemelor au diferit de aceasta data", a mentionat si ministrul german al Mediului, Sigmar Gabriel.

Miza principala a reuniunii de la Berlin a fost sa convinga statele cu economii emergente sa participe la negocierile privind elaborarea unui cadru care sa succeada protocolului de la Kyoto asupra reducerii gazelor cu efect de sera, ce va expira in 2012.

La conferinta de la Berlin au participat statele G8 (Germania, Franta, Italia, Rusia, Japonia, SUA, Canada, Marea Britanie), principale state cu economii emergente (China, India, Brazilia, Mexic si Africa de Sud), reprezentanti ai ONU, Bancii Mondiale si societatii civile.

Foto: wikipedia.org

spot_img

Ultimele știri