Automatizarea colectării ambalajelor în Sistemul de Garanție-Returnare, un proces de durată

Procesul de automatizare a colectării ambalajelor în Sistemul Garanție-Returnare este unul lung și cu un grad de complexitate ridicat, în principal din cauza structurii retailului din România, dominată de magazinele mici, a declarat Bogdan Purcherea, managing director Envipco România, în cadrul conferinței „Managementul deşeurilor: Sistemul Garanţie – Depozit şi taxa pe plasticul nereciclat”, organizată de Green Report. 

„Este cert că avem zeci de mii de comercianți care vând volume mici, dar care sunt peste tot în țară. În fiecare județ sunt sute, mii de magazine mici sub 200m², care trebuie să se înscrie în sistem, să colecteze, să plătească garanția șamd. Procesul acesta de automatizare a colectării va fi unul lung. Estimăm că anul acesta, în condițiile în care sistemul începe să funcționeze la 30 noiembrie, probabil că, din potențialul total de RVM-uri, o să fie instalate în prima fază undeva la 15%”, explicat Bogdan Purcherea.

Acesta a precizat că procesul este unul continuu, atât pentru retailerii mari, cât și pentru retailerii mici. „Se va începe probabil cu magazine mari, unde sunt volumele foarte mari,  după aceea urmează, etapizat, magazine mai mici”, a spus Purcherea.

Bogdan Purcherea, managing director Envipco România

El a precizat că societatea pe care o reprezintă, Envipco România, producător de automate pentru colectarea recipientelor de băuturi, are capacitatea de a livra din fabrica de la Sebeș 3.000 de RVM-uri până pe 30 noiembrie, dată la care SGR trebuie să fie funcțional.

„Vorbim de RVM-uri mai mici, nu de sisteme foarte mari, care nu se produc în România. Marea provocare în următorii doi ani va fi ca magazinele care în prima fază nu fac colectare automată, încet-încet să treacă la aceasta. Aici vom avea un „learning case” pentru toată lumea, în care vom învăța împreună ce înseamnă ca aceste ambalaje să fie într-un fel sau altul automat și manual colectate”, a punctat managing director Envipco România.

Citește și:

Sistemul de Garanție – Returnare: Aproximativ 80.000 de magazine mari și mici au obligația să se înregistreze

Aproximativ 7 miliarde de sticle vor ajunge anual în Sistemul de Garanție – Returnare

spot_img

Ultimele știri