Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Attila Korodi anunta descentralizarea in domeniul protectiei mediului

Ministrul Mediului a lansat spre dezbaterea institutiilor din subordine proiectul privind descentralizarea procesului decizional in domeniul protectiei mediului.

"Dezbaterea pe care am lansat-o azi va fi extinsa la nivelul sindicatelor, al organizatiilor societatii civile, al autoritatilor publice locale. In acelasi timp, in urmatoarele saptamani vom avea un tablou clar al propunerilor privind atributiile si responsabilitatile ce vor reveni atat institutiilor aflate in subordinea MMDD, cat si autoritatilor ce apartin Ministerului Internelor si Reformei Administrative si autoritatilor publice locale", a declarat Attila Korodi.

Propunerea prezentata de ministrul Mediului vizeaza transferul agentiilor locale pentru protectia mediului sub autoritatea consiliilor judetene. Masura urmareste cresterea eficientei in activitatea agentiilor de mediu, prin extinderea instrumentelor de autorizare si de implementare a deciziilor de mediu. Transferul de atributii la nivel local va spori importanta mediului pe agenda locala, din moment ce decizia de mediu va deveni o atributie permanenta a unei institutii a consiliului judetean.

Decizia de mediu va fi simplificata iar prioritizarea se va face mult mai eficient de autoritatea locala. Agentiile locale pentru protectia mediului vor dispune de un sprijin puternic la nivel judetean, acolo unde exista parghiile necesare si unde se pot introduce direct pe agenda comunitatii locale si a reprezentantilor ei problemele de mediu.

Attila Korodi a subliniat ca proiectul descentralizarii va intari puternic rolul si atributiile agentiilor regionale pentru protectia mediului, care vor autoriza programele si proiectele regionale, vor verifica activitatea tehnica a agentiilor locale si vor furniza rapoarte complexe privind dezvoltarea durabila a regiunilor aflate in coordonarea lor administrativa.

Conducatorii agentiilor locale de mediu au adus in discutie lipsa de claritate a modului in care va functiona axa decizionala MMDD – ANPM – ARPM – APM si au sesizat posibile disfunctionalitati care pot aparea ca urmare a faptului ca, in anumite cazuri, consiliile judetene au si statut de agent economic. In consecinta, agentiile locale de mediu, aflate in subordinea lor, nu vor mai avea autonomia necesara pentru a decide asupra unor proiecte cu posibil impact asupra mediului, care implica exact institutia de care ar fi dependente.

Ministrul Mediului a accentuat faptul ca factorilor politici le revine raspunderea de a da Romaniei o directie de dezvoltare conforma cu modelul european, iar acest model este unul construit pe descentralizare. Attila Korodi a subliniat ca acest proces trebuie sa se sprijine pe niste acte normative care sa asigura fluenta, siguranta profesionala si responsabilitatile clare ale partilor implicate.

"Vom avea, la sfarsitul acestei dezbateri, o imagine foarte clara asupra capacitatii Romaniei de a adopta un model descentralizat de conducere si de implementare in domeniul protectiei mediului si vom realiza in ce masura vrem si suntem capabili, in Romania anului 2007, sa ii asiguram cetateanului drumul cel mai scurt si mai sigur catre rezolvarea problemelor sale", a declarat ministrul Mediului.

Foto: politika.transindex.ro

spot_img

Ultimele știri