Aproape 60% dintre români consumă apă îmbuteliată – studiu

Patru din 10 români (40,8%) obişnuiesc să consume cel mai des apă îmbuteliată minerală plată, iar 17,5% apă îmbuteliată minerală carbogazoasă, potrivit unui studiu Reveal Marketing Research.

Studiul Reveal Marketing Research a descoperit că 52% din români consideră că apa de la chiuvetă nu este complet potabilă, iar consumul acesteia poate dăuna sănătăţii. Al doilea segment este format din 30,4% dintre respondenţi, cred că pot bea direct apă de la chiuvetă fără să o filtreze, iar sănătatea să nu le fie afectată în niciun fel.

O pondere de 18,6% este reprezentat de românii care cred că apa de la chiuvetă este complet dăunătoare şi preferă să bea doar apă îmbuteliată.

Reveal Marketing Research a înregistrat atributele cele mai importante pentru români, atunci când cumpără apă îmbuteliată. Astfel, studiul a ajuns la următoarele concluzii în privinţa apei minerale plate: cele mai important atribut menţionat de 40,6% dintre consumatori este accesibilitatea preţului, urmat de calitatea ridicată a produsului cu 32,6%, apoi atributul referitor la puritatea apei cu 31,3%.

Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piaţă full-service, specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development.

Metoda folosită a fost CAWI (Computer Assisted Web Interview) şi au fost derulate 1.010 interviuri online cu respondenţi cu vârsta peste 18 ani, online users, pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional urban şi rural.

Analiza  a fost realizat în perioada 23 aprilie – 4 mai 2021. Eroare de eşantionare +/- 3%. Nivel de încredere 95%.

spot_img

Ultimele știri