1,4 miliarde de lei pentru creșterea eficienței energetice în clădirile publice

Autoritățile și instituțiile publice care doresc să participe în cadrul Programului privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădiri publice vor putea accesa începând de astăzi aplicația informatică pusă la dispoziție de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) pentru crearea conturilor de utilizatori și descărcarea modelului cererii de finanțare în vederea completării acesteia.

Potrivit instituției, din data de 20 septembrie demarează și sesiunea de depunere a
cererilor de finanțare și încărcarea documentelor aferente, care se vor realiza prin
intermediul conturilor de utilizatori create.

Programul se adresează unităților administrativ-teritoriale organizate la nivel de
comună, oraș, municipiu, județ, subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale
municipiului București și instituțiilor publice din subordinea/în coordonarea autorităților
deliberative ale administrației publice locale.

Acestea pot beneficia de fonduri pentru modernizarea și creșterea eficienței
energetice a clădirilor publice, contribuind în același timp la îmbunătățirea calității mediului
prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, precum și la reducerea consumului anual
de energie primară și promovarea utilizării surselor regenerabile de energie.

Suma alocată sesiunii de finanțare este de 1,40 miliarde lei, iar finanțarea se
acordă în procent de maximum 100% din cheltuielile eligibile ale unui obiectiv de
investiție și în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanți.

Suma maximă care poate fi acordată unui solicitant:

  • 3.000.000 lei pentru comune cu o populație de până la 5.000 de locuitori inclusiv;
  • 6.000.000 lei pentru comune cu o populație de peste 5.001 locuitori;
  • 8.000.000 lei pentru orașe;
  • 14.000.000 lei pentru consilii județene;
  • 14.000.000 lei pentru municipiul de rang 0;
  • 14.000.000 lei pentru municipii de rang I;
  • 10.000.000 lei pentru municipii de rang II;
  • 12.000.000 lei pentru subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiului București.
spot_img

Ultimele știri