12 pasageri ai autocarului răsturnat de tornada din județul Călărași, pe raza localității Drajna, au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului, au informat reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, potrivit Agerpres. Patru persoane au fost preluate de Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Slobozia.
„În judeţul Călăraşi, pe raza localităţii Drajna, un autobuz s-a răsturnat. Din primele informaţii ar fi vorba de 39 de pasageri (…) La nivelul ISU Călăraşi s-a activat Planul Roşu de Intervenţie”, a transmis IGSU.
Potrivit Mediafax, cel puţin 10 case au rămas fără acoperişuri din cauza tornadei.
„S-au mai întâmplat, nu este o noutate și se întâmplă în zona României. Se întâmplă doar că norocul nostru că în general nu s-au produs în zone populate și să producă foarte mari pagube decât Făcăieni, asta a fost după părerea mea cu traiectoria cea mai lungă și a durat cel mai mult. Nu trebuie să ne panicăm pentru că sunt fenomene care se întâmplă, e ca și când ne-am panica de o grindină, de o aversă de ploaie mai puternică, sunt fenomene care se întâmplă în perioadă cu vreme instabilă, dar tornada nu este un fenomen care să se producă frecvent. Asta nu înseamnă că nu este periculoasă”, a declarat, pentru Mediafax, meteorologul de serviciu din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) .
Făcăeni, localitatea lovită de două tornade la o distanță de 15 ani
Pe 12 august 2002, în localitatea Făcăeni, județul Ialomița, a fost lovită de o tornadă în urma căreia au fost rănite 14 persoane, iar o femeie și un copil și-au pierdut viața. De asemenea, 395 de locuinţe au fost avariate, iar 33 au fost complet distruse. 120 de hectare de pădure au fost distruse.
Pe 23 mai 2017, o nouă tornadă pune în pericol locuitorii comunei Făcăeni. De aceastp dată nu s-au înregistrat victime umane, însă 100 de arbori au fost rupți, 12 locuințe afectate și aproape 1000 de metri de solarii distruse.