Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

05/10/2009 Daciana Sarbu – Daciana Sarbu ii scrie Elenei Udrea legat de situatia de la Rosia Montana

Eurodeputata PSD Daciana Sarbu, membra a Comisiei pentru mediu, siguranta alimentara si sanatate publica a Parlamentului European (ENVI), i-a trimis luni o scrisoare deschisa doamnei Elena Udrea, ministrul turismului si ministrul interimar al mediului, privind situatia de la Rosia Montana, solicitand elaborarea unei strategii guvernamentale de dezvoltare a turismului in aceasta zona.

In document se mentioneaza ca, in ultimele luni, soarta regiunii Rosia Montana s-a aflat din nou in prim-planul dezbaterii publice, din cauza unei campanii controversate de promovare a unui proiect destinat acestei zone.

Europarlamentarul social-democrat atrage atentia ministrului Udrea "ca variantele care privesc dezvoltarea zonei Rosia Montana sunt mai multe". Potrivit deputatei europene, "exploatarea miniera bazata pe cianuri nu poate fi una dintre aceste solutii, nici pentru oameni, nici pentru comunitate, nici pentru mediu si nici pentru patrimoniul cultural si istoric al acestei regiuni. In acelasi timp, consider ca statul roman este dator sa creeze o alternativa. Iar o cale catre dezvoltare este cu siguranta turismul".

"Stimularea, de catre stat, a investitiei in turismul regiunii ar aduce nu numai un plan de viitor pentru locuitorii sai, dar si o destinatie turistica de prim rang pentru Romania. Astfel, in zona s-ar crea locuri de munca, s-ar atrage investitii suplimentare, care ar sustine atat familiile, cat si autoritatile locale, ajutandu-le sa realizeze tranzitia dinspre o zona lipsita de speranta catre o regiune prospera, care isi valorifica resursele in mod durabil si garanteaza reusita generatiile viitoare", se arata in scrisoare.

Daciana Sarbu conchide solicitand ministrului Udrea "sa ia in calcul propunerea, cat mai urgenta, a unei strategii guvernamentale de dezvoltare a turismului la Rosia Montana".

Mai jos aveti textul integral al scrisorii

Scrisoare deschisa catre doamna Elena Udrea, Ministrul Turismului si Ministrul interimar al Mediului

Stimata Doamna Ministru,

In ultimele luni, soarta regiunii Rosia Montana s-a aflat din nou in prim-planul dezbaterii publice, din cauza unei campanii controversate de promovare a unui proiect destinat acestei zone. Vreau sa va atrag insa atentia, in dubla dvs calitate, de titular al portofoliilor turismului si mediului, ca variantele care privesc dezvoltarea zonei Rosia Montana sunt mai multe. Iar ele se afla de mult timp in atentia si preocuparile celor interesati cu adevarat de prezentul si viitorul oamenilor care traiesc acolo. Pe parcursul ultimilor ani, am participat, alaturi de ONG-urile de mediu din Romania, la foarte multe dezbateri, discutii, deplasari la fata locului si seminarii care au avut in prim-plan solutii pentru Rosia Montana. Personal, cred ca exploatarea miniera bazata pe cianuri nu poate fi una dintre aceste solutii, nici pentru oameni, nici pentru comunitate, nici pentru mediu si nici pentru patrimoniul cultural si istoric al acestei regiuni. In acelasi timp, consider ca statul roman este dator sa creeze o alternativa. Iar o cale catre dezvoltare este cu siguranta turismul.

Faptul ca dvs va ocupati acum si de politica de mediu a Romaniei va poate ajuta sa aveti o viziune completa asupra regiunii Rosia Montana. Cu siguranta veti intelege mai amanuntit si mai clar pericolul fata de mediu al exploatarii cu cianuri. In calitate de ministru al Turismului, va puteti implica pentru a oferi o sansa reala acestei regiuni.

Ati afirmat, in aceasta vara, pe blogul dvs: “Am spus si repet mereu, dezvoltarea turismului este o sansa de redresare si relansare economica a Romaniei, este o modalitate de a aduce mai multi bani la bugetul statului, de a crea noi locuri de munca, de a aduce bunastare comunitatilor locale. Turismul este, in opinia actualului Guvern, o prioritate strategica de dezvoltare a tarii nostre”. Eu impartasesc opinia dvs si consider ca turismul poate fi, in diverse variante, un proiect realist pentru Rosia Montana.

Stimularea, de catre stat, a investitiei in turismul regiunii ar aduce nu numai un plan de viitor pentru locuitorii sai, dar si o destinatie turistica de prim rang pentru Romania. Astfel, in zona s-ar crea locuri de munca, s-ar atrage investitii suplimentare, care ar sustine atat familiile, cat si autoritatile locale, ajutandu-le sa realizeze tranzitia dinspre o zona lipsita de speranta catre o regiune prospera, care isi valorifica resursele in mod durabil si garanteaza reusita generatiile viitoare. Toate acestea, intr-o armonie perfecta cu mediul natural.

Iar Romania ar putea beneficia in acest fel de o atractie turistica aparte, de un pol nou al activitatii turistice care, in viitorul apropiat, ar putea chiar primi statutul de UNESCO World Heritage Site, asigurand un rol mai proeminent al tarii noastre pe harta destinatiilor turistice de top. Vestigiile minelor romane sunt o comoara inestimabila a acestei regiuni si a Romaniei, care trebuie pusa in valoare in asa fel incat sa poata oferi oportunitatea unei vieti mai bune pentru oamenii de acolo.

Printre propunerile avansate pana acum de ONG-urile de profil se numara multe idei interesante, din care va supun atentiei doar doua: construirea unui muzeu al mineritului, dupa modelul britanic (unde galeriile subterane ale celor mai vechi exploatari miniere sunt deschise publicului) sau construirea unui parc arheologic dupa model spaniol (Segobriga, unde o asezare saraca a fost revitalizata prin intermediul activitatii turistice dedicate vestigiilor romane).

Oamenii cu expertiza in domeniu au, cu siguranta, idei mai multe, mai bine documentate si mai concrete in acest sens. Va rog, Doamna Ministru, sa acceptati dialogul cu ei si sa luati in calcul propunerea, cat mai urgenta, a unei strategii guvernamentale de dezvoltare a turismului la Rosia Montana.
Personal, ma opun oricarui proiect de dezvoltare care nu este construit cu grija si respect fata de mediu. Consider, in acelasi timp, ca e de datoria mea sa propun o alta rezolvare. Turismul este o solutie pentru Rosia Montana, deoarece vorbim despre o zona bogata din punct de vedere istoric, arheologic, cultural si natural. Va transmit rugamintea ferma de a lua in calcul o implicare cat mai rapida a ministerului dvs si a guvernului Romaniei in acest sens, pentru a le putea prezenta oamenilor cat mai urgent o strategie concreta pentru prezentul si viitorul lor.

Va multumesc si va doresc succes,
Daciana Sarbu, europarlamentar, membru al Comisiei de Mediu a PE

spot_img

Ultimele știri