O zecime dintre zonele de sălbăticie au dispărut din 1992 și până acum, conform unui nou studiu. În acest ritm, toate zonele sălbatice ale planetei vor fi în pericol de dispariție în următorii 50 de ani.
Cercetătorii de la Universitatea din Queensland, Australia au realizat un studiu de cartografiere care surprinde ultimele teritorii sălbatice rămase pe pământ, precum și erodarea lor din ultimele decenii.
Zonele sălbatice pierdute nu se regenerează
De-a lungul istoriei, 52% dintre ecosistemele Pământului au fost degradate semnificativ, iar restul de 48% sunt din ce în ce mai afectate. Din 1992, trei milioane de kilometri pătrați de zone sălbatice au fost pierdute.
Degradarea regiunilor sălbatice pun în pericol biodiversitatea, ciclul apei, al azotului și procesul de polinare. Aceste ecosisteme nu pot reveni la starea lor inițială.
James Watson, autor al studiului și director al Societății de Conservare a Sălbăticiei, a declarat:
„Dacă acest ritm va continua, vom pierde toată sălbăticia în următorii 50 de ani. Aceste ecosisteme joacă un rol major în echilibrarea climatelor locale, stocarea a cantități mari de carbon și susținerea comunităților diverse cultural – dar marginalizate politic și economic.”
Activitatea umană, sursa principală a degradării ecosistemelor
Majoritatea zonelor de sălbăticie care încă mai există se află în zone ostile pentru oameni, cum ar fi deșerturile din Australia centrală, platoul Tibetan din centrul Asiei, pădurile boreale din Canada și Rusia și pădurea Amazoniană.
Însă nici acestea nu sunt în siguranță, fiind afectate de minerit, exploatări forestiere, de petrol și de gaze naturale, de practicarea agriculturii și construcția de drumuri. O treime din sălbăticia Amazoniană a fost pierdută din 1992 și până în prezent.
„În momentul în care faci un drum, oamenii se mută pentru a lucra pământul sau a vâna și acest lucru subminează sălbăticia. Există riscul ca o mare parte dintre aceste sisteme să se prăbușească. Amazonul este cel mai bun exemplu în care ai nevoie să protejezi întreaga pădure, sau o mare parte din ea, pentru a menține ciclul hidrologic funcțional.”
Degradarea ecosistemelor afectează formarea norilor care, la rândul lor, nu mai pot produce ploaie ca înainte, având un impact semnificativ asupra cantității de apă din râuri.
Pierderea sălbăticiei afectează și speciile migratoare, care depind de suprafețe intacte de sălbăticie, precum și carnivorele mari, care nu pot trăi într-un mediu uman când rămân fără habitat.
În plus, comunitățile indigene vor avea de suferit. Există populații care trăiesc de mii de ani doar prin vânat și folosirea sustenabilă a resurselor, iar pierderea sălbăticiei va pune în pericol modul lor de viață.
Ecosistemele funcționale sunt cei mai buni apărători împotriva schimbărilor climatice, având capacitatea de a stoca dioxid de carbon și de a apăra de ploi, indundații, incendii și ciclonuri.
Autorii studiului atenționeză asupra importanței conservării acestor zone, cu eforturi din partea guvernelor, a sectorului privat și prin acorduri internaționale de mediu, cum este World Heritage.
