Dupa ce anul acesta a fost unul foarte secetos, se pare ca precipitatiile vor ocoli Dobrogea si de acum incolo. Specialistii spun ca Romania se va confrunta cu fenomene similare secetei de anul acesta si in urmatorii ani, iar efectele asupra agriculturii se vor resimti pe o perioada de doi-trei ani, in ciuda precipitatiilor din ultima vreme.
"Culturile de toamna depind acum in cea mai mare masura de precipitatiile din timpul iernii, daca vom avea sau nu zapada. In ceea ce priveste animalele, observam ca, in acest moment, exista resurse de hrana pentru ele, insa, pe perioada iernii, asigurarea hranei va deveni o problema", a explicat academicianul Gheorghe Mihaiu.
Potrivit acestuia, principalele zone afectate vor fi sudul Olteniei, Dobrogea si partea sudica a Moldovei, zone unde in acest an s-a ajuns la seceta extrema. Seceta din acest an este cea mai puternica inregistrata in Romania, fiind mai accentuata decat cea din anii 1946-1947. Potrivit directorului Administratiei Nationale Apele Romane, Marius Postelnicescu, pe termen mediu si lung, maximele termice din timpul iernii vor cunoaste o crestere de pana la doua grade, in sudul si sud-estul tarii. De asemenea, in timpul verii incalzirea va fi mult mai accentuata, de 3,5 grade in zona de nord si 4,3 grade in sudul Romaniei.
Pentru mai multe informatii viziteazaZiua de Constanta