La aceasta ora gasesti greu un loc pentru cearsaf la Eforie Sud, de exemplu. Pe scurt, in cativa ani nu vom mai avea unde sa mergem la plaja, iar constructiile de pe faleze se vor prabusi. Asta in ciuda tuturor indiguirilor facute din 1950 incoace.
In anii "90, statul roman a scos la licitatie noi studii de fezabilitate pentru combaterea eroziunii costiere. Institutele romanesti care au castigat licitatiile au cercetat timp de zece ani fenomenul si au elaborat un plan de protectie care are la baza transformarea energiei valurilor in energie electrica prin realizarea unor diguri energetice.
Plan strategic de reabilitare
Productia unui kilometru de dig energetic ar echivala cu productia unei sonde petroliere de 9000 de barili pe an. Anul acesta, Ministerul Mediului a aprobat un Plan strategic de actiune pentru reabilitarea si protectia partii sudice a Litoralului romanesc. Insa acest plan nu are la baza studiile recente ale specialistilor romani, studii oricum platite de la buget, ci repeta solutiile tehnice din timpul lui Ceausescu, solutii care s-au dovedit proaste – lucru care se poate observa astazi cu ochiul liber. Dr. inginer Constantin Iulian, specialist in constructii hidrotehnice, spune ca "multi dintre cei care au elaborat vechile solutii, din timpul socialismului, sunt inca in functii de conducere sau prin diferite parghii pot influenta decizia politica. Lor nu le convine sa spuna ca solutiile lor au fost proaste, fiindca le-ar reveni responsabilitatea daunelor ce s-au adunat in timp".
Barajele de pe Dunare, principala cauza
Litoralul romanesc se confrunta cu un proces de eroziune fara precedent. La Mangalia, de pilda, marea a avansat din 1982 pana in 2002 cu 32 de metri. In Eforie Sud si Eforie Nord, fostele diguri sunt prabusite in mare, iar pe faleza dintre cele doua statiuni nu se mai poate circula. Este usor de prevazut ca in masura in care nu se intreprind lucrari urgente de protectie costiera, in viitorul apropiat sunt posibile nu numai ingustarea zonelor de plaja, ci si prabusiri in lant ale tarmului cu tot ce se afla pe el.
Cauza principala a acestei situatii este perturbarea tranzitului de aluviuni datorata in special multiplelor baraje executate in bazinul hidrografic al Dunarii. In trecut, aluviunile aduse de Dunare si afluentii sai, circa 65 de milioane de tone pe an, odata ajunse in mare erau antrenate de curentul litoral spre Bosfor, iar pe parcurs, din depuneri se refaceau plajele. Adica nisipul luat in mod natural de miscarea valurilor, era pus inapoi de Dunare. Construirea hidrocentralelor pe raurile din interior si pe Dunare a dus la oprirea aluviunilor sub lacurile de acumulare si, desigur, colmatarea acestora.
Indiguiri degeaba
In prezent, putinele aluviuni care mai sosesc in mare sunt si ele deviate spre larg de digurile de la Sulina si Midia-Navodari. Nu mai are loc astfel compensarea maselor smulse de apa intregului litoral romanesc si din acest motiv s-a ajuns la intensificarea fenomenului de agresiune marina in ultimii ani. In anii 1951 – 1953 au fost construite primele diguri portuare de la Midia. Au urmat indiguirile intregului Litoral intre 1963 – 1980 si innisiparea artificiala a intregului Litoral romanesc. Toata lumea se astepta ca procesul de eroziune, care se facea deja simtit, sa fie stopat pentru totdeauna. Dar a fost exact invers.
Efectele erau din ce in ce mai proaste pentru plajele amenajate. Intre 1987 si 1988, fiindca marea se apropia amenintator de Hotelul Parc din Mamaia, s-a hotarat construirea a sase diguri in larg, dispuse paralel cu plaja, pentru a sparge valurile inainte ca ele sa ajunga la tarm, si reinnisiparea artificiala a plajei in zona agresata de mare. Dupa sapte ani, nisipul adus a fost spalat de valuri, iar linia apei a ajuns din nou unde era in 1980.
Barajele energetice, singura solutie
Din 1996, viteza de inaintare a liniei apei pe plaja a atins in unele locuri valoarea de sase metri pe an, media fiind de trei metri. Acest lucru a determinat autoritatile sa scoata la licitatie noi studii de fezabilitate pentru combaterea eroziunii costiere din zonele Mamaia, Eforie, Tuzla, 2 Mai si Vama Veche. Licitatiile au fost castigate de doua institute romanesti de specialitate. Acestea au cercetat fenomenul timp de zece ani si au intocmit materialele pentru care au fost platite. S-a masurat puterea vantului, forta medie a valurilor, solul, nisipul, roca de baza a fundului de mare etc.
Constantin Iulian, unul dintre specialistii angrenati in aceste cercetari, spune ca singura solutie viabila este amplasarea in larg, paralel cu tarmul, a unor diguri flotante echipate cu masini hidraulice de absorbtie si captare a energiei valurilor. De ce nu au fost bune digurile construite pana acum? Aceste constructii sunt discontinui, capetele lor devin noi centre de generare a undelor.
Cu alte cuvinte, valurile care se lovesc de dig nu isi pierd energia, ci o reflecta sub forma de noi unde in golul dintre diguri, unde spala nisipul de sub constructii si le prabusesc sub apa – asa cum se vede astazi cu ochiul liber pe Litoral – pe de o parte, si continua sa erodeze tarmul, pe de alta parte. Indiferent cate astfel de diguri se fac, marea va continua sa inainteze.
"Noua solutie romaneasca, brevetata deja, sustine digurile flotante care sa descarce energia valurilor si sa prinda o parte din curentul litoral, deviind aluviunile purtate de acesta catre tarm, refacand astfel plajele si umpland gropile de eroziune existente in plaja submersa", spune Constantin Iulian.
Digurile flotante sunt un fel de chesoane realizate din beton armat impermeabilizat. Chesonul urmeaza sa fie realizat in docuri uscate sau pe platforme cu cale de constructie si lansare, si apoi transportat prin plutire in amplasamente, ancorat si solidarizat cu celelate chesoane formand astfel adevarate bariere in calea valurilor.
Digurile flotante isi pot schimba oricand amplasamentul. In mare, noile diguri sunt gaurite si permit intrarea valurilor in ele. In interior apa pune in miscare un fel de turbine pentru producerea energiei electrice. In paranteza trebuie spus ca, in conformitate cu studiile facute, productia unui kilometru de dig energetic ar echivala cu productia unei sonde petroliere de 9000 de barili pe an. Revenind la apa care intra in tuburi si misca turbinele, aceasta iese apoi pe partea cealalta, catre tarm, eliberata de energie.
In acelasi context, specialistii romani propun corelarea digurilor flotante cu digurile subacvatice numite de ei "capcane de nisip". Aceasta presupune prelungirea digurilor existente dispuse perpendicular pe tarm cu diguri subacvatice realizate din saci din geotextil umpluti cu nisip, asezati de o parte si alta a unui ecran de 20 de centimetri grosime alcatuit din panouri de beton armat, fixate in stalpi prefabricati din beton armat incastrati in roca de baza pe o adancime de minimum doi metri.
Aceste diguri subacvatice opresc nisipul adus de valuri dinspre tarm, dar si aluviunile aduse din larg. Efectul este largirea zonei cu apa mica de la tarm si acoperirea cu nisip a rocilor care rup picioarele turistilor in acest moment. Si procedeul "capcanelor de nisip", ca si cel al chesoanelor flotante, a fost experimentat in Laboratorul de Hidraulica al Universitatii de Constructii Bucuresti si ulterior brevetat. Cam asta este in mare, teoria digurilor flotante.
In momentul dispunerii in larg a acestor chesoane si a capcanelor de nisip, trebuie realizata decolmatarea marilor baraje hidroenergetice din Romania. Lucru care oricum trebuie facut in urmatorii ani pentru ca adancimea acestor lacuri de acumulare s-a micsorat ingrijorator de mult si ameninta sa afecteze alimentarea hidrocentralelor.
Malul antrenat de Dunare va ajunge, asa cum s-a aratat mai sus, la digurile flotante. Aici valurile vor antrena prin gaurile cu turbine, va trece spre tarm si nu se va mai putea intoarce in larg datorita "capcanelor de nisip". Ceva asemanator s-a construit in portul turistic Glasgow, in Alasca, Columbia briatnica si Oregon.
Planuri tehnice proaste pentru acoperirea greselilor
In 2006, Ministerul Mediului a ales un Master Plan pentru reabilitarea zonei de sud a Litoralului romanesc. Acest Master Plan este identic cu ceea ce s-a intamplat pe vremea lui Ceausescu. "In scoala romaneasca de specialitate exista doua curente: cei ce doresc sa repete solutiile vechi, care au mai fost aplicate si nu au dat rezultate – si cei ce pledeaza pentru adoptarea unor solutii moderne.
Care este insa substratul acestor dispute? Multi dintre cei care au elaborat vechile solutii, din timpul socialismului, sunt inca in functii de conducere sau prin diferite parghii pot influenta decizia politica. Lor nu le convine sa spuna ca solutiile lor au fost proaste, fiindca le-ar reveni responsabilitatea daunelor ce s-au adunat in timp.
Cazinoul din Constanta s-ar putea prabusi
In 2006 a aparut o echipa japoneza cu un Master Plan pentru salvarea Litoralului. Cand au venit sa studieze fenomenul, japonezii nu aveau de unde sa cunoasca in amanunt cum au evoluat eroziunile si ce s-a facut pentru combaterea lor. Ei au fost imediat contactati de cadrele vechi, servindu-li-se aceleasi informatii tehnice care au stat la baza proiectelor anterioare. Mai mult, japonezii au fost dezinformati asupra ultimelor cercetari efectuate. Pentru Mamaia, spre exemplificare, Master Planul japonez vrea sa reabiliteze doua din cele sase diguri longitudinale existente, realizarea a sase diguri longitudinale si innisiparea artificiala a plajei cu 224.000 de metri cubi.
Aproape identic cu ceea ce s-a facut pe timpul lui Ceausescu, cu rezultatele care se cunosc", spune Constatin Iulian. In termeni simpli, conform planurilor oficiale de refacere, marea va continua sa roada din tarm. Daca plajele pot fi reinnisipate din bani publici din sase in sase ani, faleza se va prabusi, cu tot ce se afla pe ea. Este deja amenintat chiar si cazinoul din Constanta.
Pentru mai multe informatii vizitati: Ziua
