Prezența zimbrilor în nordul județului Argeș, în special în zona comunei Brăduleț, a readus în discuție una dintre cele mai sensibile teme ale conservării moderne: conviețuirea dintre oameni și fauna sălbatică. Departe de a fi o situație fără precedent sau imposibil de gestionat, cazul actual arată nevoia de intervenții coerente, comunicare și soluții adaptate realităților din teren.
În momentul în care a fost semnalată prezența unui zimbru care intra în livezi și gospodării din Brăduleț, echipele Fundația Conservation Carpathia au intervenit rapid.
Conservarea nu poate fi făcută în detrimentul oamenilor care trăiesc zilnic la granița cu sălbăticia.
Fundația Conservation Carpathia, implicată activ în protecția faunei și în reintroducerea zimbrilor în Munții Făgăraș, subliniază constant că protejarea naturii trebuie să meargă mână în mână cu siguranța și bunăstarea comunităților locale.
Intervenții și măsuri concrete
În colaborare cu Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Argeș – administratorul fondului de vânătoare – au fost aplicate măsuri de îndepărtare a zimbrilor care au cauzat pagube sau care au speriat localnicii.
Au fost instalate garduri electrice și au avut loc discuții directe cu autoritățile locale și cu locuitorii afectați.
Ulterior, la sfârșitul lunii octombrie, s-a ajuns la concluzia că relocarea zimbrului reprezintă cea mai potrivită soluție, atât pentru siguranța comunității, cât și pentru bunăstarea animalului.
Procedura necesită însă avize legale.
Cererea oficială a fost depusă pe 24 octombrie 2025, iar pe 15 decembrie derogarea a fost publicată pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, urmând să intre în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

Până la finalizarea procedurilor, au continuat măsurile alternative:
- alungare controlată,
- extinderea sistemelor de garduri electrice
- și sprijin direct pentru localnici.
Reprezentanții fundației și-au asumat public repararea gardurilor deteriorate și despăgubirea pagubelor produse, imediat ce situația va fi complet rezolvată.
Ce spun oamenii din comunitate
Vocea localnicilor este una nuanțată și responsabilă.
Oamenii recunosc nevoia de prevenție, intervenție și despăgubiri, dar resping, per total, abordările alarmiste.
Comunitatea din Brăduleț este una obișnuită să trăiască la marginea unui areal sălbatic și știe că animalele coboară în căutarea hranei, mai ales toamna târziu și iarna.
Cu toate acestea, există și voci în comiunitate care subliniază sentimentul de panică sau acuză
Mesajul lor este: sprijinul constructiv și comunicarea sunt mai utile decât senzaționalismul. Din informațiile existente,
au fost deja făcute cereri de relocare pentru cei trei zimbri considerați problematici.
Alarmism mediatic sau realitate?
O parte a presei a ales să prezinte situația într-o cheie alarmistă, vorbind despre „teamă permanentă”, „situație scăpată de sub control” sau „pericol iminent”.
Pagubele materiale sunt reale și trebuie tratate cu seriozitate. Însă generalizarea fricii și dramatizarea excesivă riscă să deterioreze dialogul dintre părțile implicate și să creeze tensiuni inutile.
Este important de subliniat că zona este limitrofă unui habitat natural bogat, unde trăiesc urși, mistreți, cerbi, căprioare. În acest context, prezența zimbrilor în căutarea hranei nu este un fenomen ieșit din comun, ci un semnal că sunt necesare soluții moderne de prevenție.
Gardurile electrice, de exemplu, nu sunt eficiente doar pentru zimbri, ci și pentru alte specii sălbatice.
Ce face primăria Brăduleț
Primarul comunei, Florin Iordache, a transmis o adresă oficială către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, cerând intervenție imediată.
„Oamenii trăiesc cu frica în sân. Zimbrii nu mai sunt o raritate, sunt un pericol”,
spune Iordache.
Conform sesizărilor trimise de localnici, animalele – extrem de masive și puternice – au început să intre în gospodării, să rupă garduri, să distrugă terenuri agricole și chiar să atace animalele din curți.
În unele zone, oamenii se tem să-și mai lase copiii afară, iar drumurile lăturalnice sunt evitate pe cât posibil după lăsarea serii.
Echilibru, nu conflict
Întrebarea „cum ar fi fost percepută situația dacă era vorba de căprioare?” rămâne relevantă.
Dimensiunea animalului schimbă percepția, dar nu și principiile de bază ale conviețuirii.
Soluțiile nu stau în panică sau în antagonizare, ci într-un cadru legal funcțional, reacții rapide și cooperare între comunități, autorități și organizații de mediu.
Protejarea faunei sălbatice și siguranța oamenilor nu se exclud. Dimpotrivă, ele se susțin reciproc atunci când sunt gestionate responsabil, transparent și constructiv.
Cazul zimbrilor din Argeș poate deveni un exemplu de bună practică, dacă este tratat cu calm, profesionalism și respect pentru toate părțile implicate.









