Voluntari din Scoția și Irlanda construiesc locuințe sociale în Oradea

20 de elevi voluntari din Irlanda și 16 din Scoția, însoțiți de cadre didactice de la două școli importante: Wesley College din Dublin și Royal High School din Edinburgh petrec o săptămână pe șantierul Habitat din Oradea.

Voluntarii vor lucra în cadrul a două proiecte pe care Habitat for Humanity le derulează în Oradea: “Locuințe pentru un viitor sigur” din localitatea Episcopia Bihor, în parteneriat cu Consiliul Local Oradea, unde scoțienii vor munci concomitent la mai multe case aflate în diverse stadii de construcție și “Căminul Habitat”, în parteneriat cu Asociația Căminul Felix, unde irlandezii vor construi o casă pentru o familie cu trei copii.

Ne dorim să avem puțin mai multă stabilitate și un loc mai sigur pentru copiii noștri. Este un vis de aproape 20 de ani, care, cu ajutorul lui Dumnezeu și al organizației Habitat for Humanity Beiuș, ar putea deveni realitate”, a declarat Beniamin Roșu, beneficiarul uneia dintre locuințe.

Scoțienii participă pentru a treia oară cu voluntari în proiectele Habitat for Humanity și de fiecare dată au promis că revin. Irlandezii se află deja pentru a 11-a oară în România, ei aniversând anul trecut într-un mod inedit 10 ani de parteneriat cu Habitat for Humanity Beiuș, ridicând 10 case în cinci zile, cu ajutorul a sute de voluntari de la Wesley College.

Suntem într-o mare recesiune și în Dublin, dar credem cu tărie că tinerii noștri trebuie să înțeleagă că nu există recesiune în privința generozității, a dărniciei, a compasiunii, a timpului pe care ei îl pot dărui altora”, a spus reverendul Nigel Mackey, coordonatorul echipei de la Wesley College.

De la începutul anului 2014 până în prezent, Habitat for Humanity Beiuș a găzduit peste 500 de voluntari din care foarte mulți au fost români și majoritatea tineri.

spot_img

Ultimele știri