VIDEO Tot mai multe proteste ale elevilor europeni împotriva schimbărilor climatice

35.000 de elevi belgieni au plecat de la ore joia trecută pentru a protesta împotriva lipsei de măsuri a liderilor globali pentru combaterea schimbărilor climatice și a poluării, angajându-se să plece de la ore o dată pe săptămână până când guvernul va lua acțiune. Mii de elevi au ieșit la proteste și în Germania și Elveția.

Protestele inspirate de activista suedeză Greta Thunberg au continuat în mai multe orașe europene. În Bruxelles, studenții au făcut pancarte cu slogane ca „Și dinozaurii credeau că mai au timp” și „Fii parte din soluție, nu din poluare”. Valul de proteste a început în Belgia pe 2 decembrie o dată cu marșul „Claim the Climate”, unde au participat peste 65.000 de persoane care au cerut liderilor europeni și belgieni să adopte politici climatice ambițioase, în concordanță cu Acordul de la Paris. Mii de elevi au protestat luna trecută în Australia, cerând guvernului să ia măsuri urgente pentru combaterea schimbărilor climatice.

Proteste similare au fost organizate în 15 orașe din Elveția, la sfârșitul întâlnirii Forumului Economic Mondial de la Davos.

În Germania, elevii se mobilizează cu hashtag-ul de Twitter #FridaysForFuture. Un slogan popular este „Nu există o planetă B.” Aproximativ 30.000 de elevi au plecat de la ore în peste 50 de orașe pentru a protesta, purtând pancarte care includeau mesajele „De ce să învăț fără un viitor?” și „Bunicule, ce este un om de zăpadă?”.

Activista în vârstă de 16 ani, Greta Thunberg, care a inspirat protestele elevilor, s-a adresat liderilor globali de la Davos, criticându-i pentru lipsa de acțiune.

„Unii oameni, unele companii, unii legislatori au știut exact ce valori fără preț au sacrificat pentru a continua să facă sume de bani de neimaginat… și cred că mulți dintre voi faceți parte din acel grup de oameni.”

Greta a declarat pentru BBC că criticile ei au stârnit râsete nervoase și aplauze printre cei bogați și puternici adunați la Davos. Mulți dintre participanții la întâlnire au zburat la Davos cu avioane private.

„Acești oameni au foarte multă putere, ar putea să schimbe cu adevărat ceva, așadar cred că au o responsabilitate enormă. Trebuie să lase deoparte țintele economice pentru a asigura condițiile de trai ale umanității în viitor.”, a declarat Thunberg pentru BBC.

spot_img

Ultimele știri