„Gândiți-vă ce ar însemna să cumpărați lumină, să nu mai cumpărați becuri. Resursa ar rămâne în mâna producătorului și voi folosiți lumina. Nu vă mai place lumina de 100W, producătorul o înlocuiește cu o lumină de 50W sau 200W.” (Corneliu Popa, Expert al Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est)
CGR Circular 3, DEBATE: Cum folosim eficient resursele și cum stimulăm economia circulară
Într-o lume în care economia circulară ar lua locul economiei liniare, astfel de soluții de leasing operațional ar fi la ordinea zilei. Despre astfel de modele de producție și consum au discutat astăzi reprezentanții unor autorități locale și ai unor companii prezente pe piața românească, în cadrul celei de-a treia conferințe pe tema economiei circulare organizate de Green Report.