VIDEO Cum se formează parfumul ploii

Aroma proaspătă a ploii după câteva zile de secetă este, probabil, unul dintre cele mai plăcute mirosuri pe care le putem simți. Dar de unde provine ea? Cercetătorii au o bănuială, potrivit BBC.

 

picaturi

 

Parfumul ploii a fost numit petrichor de către cercetătorii australieni în 1964. Ei l-au descris ca fiind o combinație de uleiuri din plante și compusul chimic geosmin care este eliberată din sol atunci când plouă.

Recent, cercetătorii de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) spun că au captat fenomenul și ne arată cum pătrunde mirosul în aer. Folosind camere de filmat performante, oamenii de știință au observat cum picăturile de apă înglobează bule mici de aer atunci când ating pământul.

Acestea erup din picătură sub formă de efervescență, producând mici picături sau particule solide extrem de fine care rămân suspendate în aer ca ceața sau fumul, fiind cunoscute sub numele de aerosoli.

Cercetătorii bănuiesc că aceste particule nu doar că eliberează elemente parfumate din sol, dar și bacterii și viruși stocați în subteran. Lumina sau ploile moderate produc mai multe astfel de particule decât ploile abundente, iar particulele sunt purtate de vânt.

„Ploaia este un fenomen zilnic – plouă chiar acum undeva în lume”, spune Cullen Buie, profesor asistent la MIT. “E un fenomen comun și a fost intrigant pentru noi să vedem de ce nu a mai observat nimeni până acum acest mecanism”, a adăugat acesta.

 

Puteți citi și:

VIDEO Un meteorit a făcut din noapte zi în București

Zăvoii cu aripi aurii prevăd tornadele mai bine ca serviciile meteo

spot_img

Ultimele știri