Dacă te-ai înscris la una din cele două curse BikeFest – Urban Race MTB sau Urban Race ROAD – ne-am gândit ar fi bine să beneficiezi de câteva sfaturi de la Daniel Sârdan, președintele C.S. NoMad Multisport, organizatorul concursului de ciclism cross-country Prima Evadare, despre cum să abordezi traseele ca un biciclist profesionist.
Cele două competiții se vor desfășura atât pe aleile cu dale din curtea Palatului Parlamentului, care presupun urcări și coborâri solicitante, cât și pe bulevardele din jurul acestuia și din Parcul Izvor. Este un traseu complex și virajat, astfel încât să evidențieze și tehnica, nu doar puterea. Spre deosebire de edițiile anterioare, anul acesta cursele vor avea un traseu unic.
Dificultatea traseului, aparent unul ușor, crește odată cu viteza sau cu lipsa de experiență. La edițiile precedente nu au fost accidentări serioase, dar trebuie atenție sporită la curbele strânse sau la cele în coborâre, să nu pierdeți aderența, să nu acroșați sau să fiți acroșat de alt ciclist”, spune Daniel Sârdan, președintele C.S NoMad Multisport.
La fel trebuie atenție sporită la schimbări de direcție sau depășiri. Când nu aveți suficient loc așteptați sau făceți-vă simțită intenția strigând pe un ton decent “Loc!”
La start așezați-vă în funcție de nivelul de performanță estimat. Dacă vă veți așeza mai în față decât nivelul real se va crea o presiune în prima parte fiind depașiți de concurenți cu o viteza mai mare.
BikeFest susține cauza sportivilor paralimpici români
[box type=”warning” ]
Atentie!
Cursa Urban MTB va începe la ora 9:00 și se va încheia la 10:00, plus o tură. Traseul va avea 5,9 km/tur.
Cursa Urban Race ROAD va începe la ora 11:00 și se va încheia la 12:00, plus o tura. O tură va avea 5,5 km/tur. Criteriul de baza pentru finalizarea competiției este parcurgerea traseului într-o ora, plus un tur.
Ridicarea kit-urilor de concurs se va face în zilele de joi și vineri, 30 august și 31 septembrie, între orele 17:00 și 21:00, din Parcul Izvor.
[/box]
Anul acesta spațiile sunt mai largi nemaiavând alei înguste separate. Toate aleile din curtea Palatului Parlamentului vor fi disponibile din bordura în bordura, cu spațiu destul de larg. Pentru Urban Race MTB, partea de offroad se va face în urcare și nu în coborâre ca anul trecut. S-a eliminat astfel riscul eventualelor mici căzături, dar trebuie atenție sporită la ieșirea de pe șosea unde se face dreapta 90 de grade. Vă recomandăm o tură de recunoaștere și încălzire înainte de start”, a explicat Daniel Sârdan.
În cazul în care sunteti ajuns din urmă de primii concurenți este bine să le faceți loc astfel încât rezultatul final al cursei să nu fie influențat de eventuale incomodări la depășire.
[box type=”info” ]
Alte recomandări:
- nu uitați să aveți bidon cu apă pus în suportul bicicletei;
- bicicleta trebuie să fie în stare bună de funcționare;
- lanțul de la bicicletă trebuie uns (înainte și după ungere lanțul se șterge puțin);
- șaua să fie la înălțimea potrivită (piciorul întins când se stă pe șa, iar pedala în poziția de jos și călcâiul pe pedală);
- casca obligatorie să fie bine fixată și reglată astfel încât să nu vă incomodeze;
- presiunea în roți să o verificați și să fie optimă pentru bicicleta folosită;
- folosiți pantalonii de ciclism cu bazon;
- tricoul de ciclism cu bunzunare la spate vă permite să țineți un gel, scule, telefon, bani dacă este cazul;
- numărul de concurs se prinde pe ghidon, în partea din fața bicicletei;
- numărul de concurs trebuie să fie vizibil, nu se taie, nu se îndoaie, pe el se află și cipul de cronometrare;[/box]
[box type=”error” ]
Ce condiții atrag descalificarea:
- neparcurgerea traseului în întregime sau scurtarea lui;
- nefolosirea căștii de protecție pe timpul concursului;
- comportamentul lipsit de fair-play și limbaj trivial față de concurenți, organizatori sau spectatori, chiar și în mediul online;
- comportamentul lipsit de fair-play de la alte concursuri duce la neacceptarea înscrierii la Prima Evadare;
- folosirea ajutoarelor din afara concursului (autovehicule, motociclete, scutere etc);
- schimbarea bicicletei în timpul concursului;
- schimbarea numărului de concurs;
- uitarea, pierderea sau distrugerea cipului de cronometrare.
[/box]