Locuitorii din zona Submaidane–Turceni își duc viața de zi cu zi în cenușa rămasă necurățată în urma accidentului de la depozitul din Valea Ceplei din decembrie 2013, cu imposibilitatea cultivării terenurilor, cu certitudinea că apa din fântânile lor nu este potabilă și cu probleme de poluare a aerului cu cenușă în condiții de uscăciune și vânt.
CEO Sucursala Turceni s-a angajat ca până la data de 30 septembrie 2014 să ia toate măsurile pentru remediere, respectiv refacerea drumului de acces ce a fost scufundat în cenușă, decolmatarea canalului de deviere a torenților, curățarea și ecologizarea gospodăriilor și terenurilor agricole afectate, reabilitarea locuințelor distruse și efectuarea unui studiu pedologic.
Cu toate acestea, multe dintre terenurile agricole se află încă sub un strat de cenușă de aproape un metru înălțime, în grădinile celor despăgubiți se găsesc acum pietre de cale ferată și nu sol ce poate fi utilizat corespunzător pentru cultivarea legumelor, iar drumul de acces refăcut este din pământ, nu din pietriș ca cel anterior, ceea ce îl face impracticabil în zilele ploioase. În plus, localnicii încă nu cunosc dacă apa din fântâni este potabilă și se plâng de poluarea aerului cu cenușă atât de la depozitul de lângă termocentrală, cât și de pe terenurile necurățate încă, în perioadele uscate și cu vânt.
Bankwatch a realizat un scurt documentar care ne arată amploarea consecințelor accidentului din 2013 și cum se descurcă localnicii în acest condiții. Miercuri, 19 noiembrie, organizația va vernisa o expoziție foto cu imagini de la Turceni, la Librăria Bastilia, începând cu ora 19.