Municipalitatea din Veneția este hotărâtă să interzică bagajele roți din material plastic pentru a-și menaja locuitorii exasperați de zgomotul pe care-l fac zi și noapte milioane de trolere sau cărucioare plimbate pe străzile și podurile din Orașul Dogilor, potrivit 20minutes.fr.
Contravenienții ar putea risca amenzi între 100 și 500 euro, mai ales că legea ar putea să intre în vigoare din primăvara anului viitor.
”Orașul Dogilor este cel mai mare monument turistic actual, din lume, iar această măsură pe care intenționăm să o luăm ne-ar permite, pe lângă protejarea venețienilor, care sunt agresați fonic de zgomotul roților din plastic, și conservarea dalelor din centrul orașului agresate de cel puțin 27 de milioane de turiști”, se arată într-un comunicat al municipalității venețiene.
Edilii din Veneția adaugă că în centrul orașului și în insule vor fi permise doar bagaje care sunt transportate pe roți silențioase din cauciuc sau din silicon.
Măsura propusă de municipalitate intră vigoare din primăvară anului viitor fiind acceptată o derogare doar pentru venețieni. Iar în ceea ce privește fabricanții de trolere sau cărucioare din întreaga lume, aceștia urmează să-și adapteze, probabil, modelele și producția, în funcție de exigențele celor care administrează Orașul Apelor.