Vladimir Sabo s-a întrebat de ce toată lumea caută soluții să nu mai polueze aerul, dar nimeni nu se orientează spre purificarea aerului deja poluat. Astfel, alături de o întreagă echipă, a găsit soluția: un dispozitiv care se montează pe mașină, în momentul fabricării, și care purifică aerul în timpul rulării automobilului.
Imediat după terminarea liceului, în 2014, Vladimir Sabo a plecat în Danemarca să studieze „Servicii și management financiar”. Pentru că se afla într-un mediu în care circulau des informații despre start-up-uri, a fost imediat cuprins de febra antreprenoriatului, așa că și-a construit un plan: urma să renunțe la studii, să se angajeze și cu banii strânși să deschidă un business în România, la vârsta de doar 20 de ani. Planul a mers exact cum a fost pus pe hârtie, însă numai până în punctul în care a ajuns în țara natală, iar banii au fost cheltuiți pe petreceri.
După încheierea sezonului estival, Vladimir a revenit la gânduri mai constructive: s-a întors în Danemarca și a început Facultatea de Tehnologie Automobilistică, nu neapărat pentru a-și face o carieră în domeniu, ci pentru a învăța mai multe despre cea mai mare pasiune a lui, motorsportul.
În acea perioadă, mașinile electrice începeau să câștige repede teren: a crescut numărul de clienți ai Tesla, guvernul danez a scăzut taxa de înmatriculare pentru aceste mașini de la 80% din valoarea de achiziție, la 0%, iar Germania a investit în zone cu emisii zero sau reduse.
„Ce am observat eu atunci a fost că, deși avem un aer poluat, toată lumea își îndreaptă atenția înspre a polua mai puțin, în loc să găsească soluții pentru a purifica aerul deja poluat”, a declarat el pentru Green Report.
Atunci a încolțit în mintea lui ideea că ar trebui să conceapă un produs care să facă asta. S-a întors în Cluj la începutul lui 2017 și a înființat o agenție de digital marketing, dar se gândea, totuși, la purificator.
„Nu avansasem cu ideea, dar, spre deosebire de mine, poluarea «evoluează» și situația devenise tot mai neplăcută din punctul acesta de vedere”, a mai spus el.
În primăvara lui 2018 l-a cunoscut online, printr-o recomandare, pe Khaled Almezayen, un român-sirian care fondase deja două strat-up-uri în domeniul purificării apei. Împreună au pus bazele societății comerciale care a realizat cercetările pentru Vask, un purificator care avea să facă exact ce visa el: să curețe aerul deja poluat.
Vask, purificatorul care se montează pe mașini
În timp ce Vladimir s-a ocupat de partea de business development, iar Khaled, de procesele chimice și fizice și de îmbinarea tehnologiilor, o echipă de patru oameni, din care unul în Cluj-Napoca și trei în Lyon, și-au dedicat timpul descoperirii soluției tehnice. În patru luni au găsit răspunsul la problema lui Vladimir.
„Tehnologiile produsului nu sunt inventate de noi. Noi am descoperit mai multe tehnologii din industrii diferite și am observat că, puse laolaltă, într-un anumit fel, pot purifica aerul poluat”, a spus acesta.
Au ales să construiască un purificator care să fie montat pe mașini, și nu pe alt suport, pentru a avea un impact mai mare.
„Dacă montezi Vask pe clădiri, de exemplu, întâmpini următoarele probleme: dacă purifici aerul la etajul 20 sau 30, nu ai rezolvat mare treabă. Dacă ai 10 clădiri într-o zonă în care nu bate vântul, aceeași situație. Dacă ai un cartier de case, prețul de implementare pe structura casei este prea mare. Așa, folosind vehicule, țintim direct cele mai poluate zone, și anume cele central-urbane arhi aglomerate. De exemplu, în cazul unui autobuz: acesta circulă 14-18 ore pe zi, prin cele mai aglomerate zone urbane”, a mai zis el.
Purificatorul Vask, care distruge poluanți din aer în proporție de 99%, se montează în caroseria mașinii, pe canalele de aer deja existente, care fac de obicei legătura între partea frontală a mașinii și aripă.
„Imaginează-ți mașina ca fiind un copac, iar mașina, plus Vask, egal fotosinteză artificială”, mi-a explicat Vladimir.
Produsul este destinat mașinilor noi, astfel încât montarea se face direct de către producător, iar designul produsului permite adaptarea formei acestuia în funcție de dimensiunile vehiculului pe care se montează.
„Absoarbe aerul poluat din mediu, îl purifică și îl eliberează înapoi în mediu, ca și aer curat și respirabil. Astfel, poate fi scalat și adaptat oricărui tip de vehicul rutier, de la o mașină compactă de oraș și până la autobuze sau chiar trenuri”.
Potrivit echipei, Vask este singurul produs care folosește acea combinație de tehnologii, care purifică aerul, din industria auto din lume.
Combustibilul vehiculului nu influențează în niciun fel amplasarea sau funcționarea purificatorului, pentru că, în timpul documentării, echipa a luat în calcul că viitorul transportului poate fi electric sau pe hidrogen.
Prețul unei mașini cu purificator Vask ar trebui să crească, în momentul achiziției, cu 300 de euro, iar al unui autobuz de dimensiuni mari, cu 3.000 de euro (1% din valoarea lui).
„Noi sperăm că guvernele vor aloca subvenții pentru a încuraja oamenii sa cumpere mașinile dotate cu Vask, la fel cum alocă în acest moment pentru mașini electrice și hybrid”.
Pentru proprietarul de mașină, costul de mentenanță ar fi de aproximativ 75 de euro la fiecare 40.000 de km sau o dată la doi ani, în funcție de climat și de nivelul de poluare.
În prezent, echipa caută fonduri pentru testarea prototipului și pentru patentare – în total, 200.000 de euro. Acum Vladimir reprezintă compania la InnovX Business Accelerator, un program dedicat afacerilor din tehnologie, finanțat de BCR.
În palmaresul lor se mai află participarea la Viva Technology, Paris; finala locală a Chivas The Venture, un program internațional de finanțare a antreprenorilor care îmbină profitul cu impactul social pentru a avea un efect pozitiv asupra lumii; finala competiției Changeneers, dedicată celor care aduc soluții inovatoare bazate pe tehnologie.